On the band, the members, the upcoming projects, the poem-song-paintings, and the poetics thereof HERE (in Romanian)
Dec 28, 2011
Dec 13, 2011
MARGENTO grapHpoem / poeMgraf # 3
PAGE HILL STARZINGER & IULIA MILITARU
Edge crossing edge no 2 and reaching verteces 4
and 5
Page Hill Starzinger
Collectio
1.
Let’s review.
Which reminds me of a little known fact.
Here
the punctuation hangs,
the words fall away
with habit. All
hearts be open
no
secrets hid
Be with your self.
See
the translucent skin,
knotty veins
of your grandmother. Inhabited, and
so inhabitable. If
the door
is closed, trouble is
nearby,
the ferryman
drawls. Through a latticework
of canals flows
wastewater,
flushed north
to irrigate farmland
Another Afghan woman sets herself
on fire. “Surprized
Kitty”
is viewed more than
28,500,000 times on YouTube. They only scream
once
says a high school student who spent 14 days in captivity
and witnessed dozens of
killings. TAPILI, Congo.
And with your spirit.
you sing.
On stage,
2.
a baby carriage
hurtles
down a staircase.
Gravediggers uncover, excavate, bury, then
reverse the
process. These, Jewish graves—the work
of Muslim, Arab, Palestinian
hands.
And our defense minister says
there are a lot of kinetic actions taking place
along that border.
Pray
tell. Mother
walks into a pond,
grey head disappears, no one reaches her.
Bent, the cage inside is
locked;
no bigger than a
coffin.
3.
Thy Lord
If the story of a
great fortune
is a forgotten crime,
then
is misfortune a
remembered generosity?
Give as if
they were
alms.
Settle, as in
Sisyphis.
Shhh, she used to say;
and the prayer flags
fray—. 99
is not 100, a picker
at the Brazilian
landfill reminds
us.
Unfold your hands,
fall a
part.
Verteces 4 and 5
Iulia Militaru
No Language for Old Men
(There once was a fiddler who lived in a velvety/ sewer,/ and tried to
make sense in this terrible world/ of all the hard life, always hard / to live in a velvety sewer. The fiddler /
would play his old fiddle, and wonder, and wonder.)
Then I saw
the Red Round Sun Rise
or only a half
did I see
(the other unseen) semicircle
burning on the water
In a Station of a Metron The
apparition of these
Voices
in the crowd a thousand
and one voices
Still silence rules: But where are all the others?
(here in the dark sounds change all the time, and I have to get them,
understand them; I will then speak their tongue and they shall listen to me; my
words were begotten by hunger, words expect bounty)
And I play, while my violin catches fire, all blazes
Shedding scorching light into the deep
A lady with a baby asleep gives
me a penny
A fierce beast,/ scares me to death:/ my verse is drowsy;
Today, though, I have food
If only it weren’t all so silent – is there anybody who can hear me?
Est-ce que vous avez vu des autres – des camarades – avec des singes ou
des ours?
If only we spoke the same language – would anyone
Have you seen any others, any of our lot,/ With apes and bears?
One day, indeed, I heard him say
Under his breath, but near
That we could live in a dead tongue
Like spoken ones, for sure:
And we’ll live in the living one
Like in the one that’s dead.[1]
And he spat up flames of fire
And he greedily sucked them back.
Then a new consensus
came
A new voice, clear,
more clear.
Thus sang then the new
fiddler:
“Brightness combing its dark hair, oh, its pitch dark hair,
Up in a Ferentari palace packed with rigs ‘n’ piles of dough.
Last night when the cheeky moon danced its way out of her den
She checked out her Romeo and then cried: “My God, you’re swell!
Ar’n’tch you one big rare treat – ain’t no other on the block!
All so cool an’ on the booze, cocky cockeyed with crazy looks.
Come, come over, jolly geezer,
Climb up to my balcony,
Let me kiss you on the kisser
While my nanny’s outta here!
Fly me to the moon above, com’on love, let’s make the love!
But, soft! What light through
yonder window breaks?
It is the east, and Shine is the
sun! –
Arise, fair sun, and kill the
envious moon,
Who is already sick and pale with
grief,
That thou her maid art far more
fair than she.
Meraptuki! Mertapuki!
Oh, your godly aureole
Calls from depth of heart and soul:
Come to me with sins and all
Deep in wine we’ll dive and roll
Hugging tight we’ll croak and fall!
Is it even so? Then I defy you,
stars!
Meraptuki! Mertapuki!
Oh, my godly aureole
Calls from depth of heart and
soul:
Here I come with sins and all
Deep in wine we’ll dive and roll
Hugging tight we’ll croak and
fall!
O Romeo, Romeo! Wherefore art thou Romeo?
Deny thy father, and refuse thy names;
Or, if thou wilt not, be but sworn my love,
And I’ll no longer be a Gypsy.
I picked up my violin[2]
And cried “Letter from o
living language!”
So fragile we just touch our words
Almost charred, back from the dead,
It sounds all sacred sounds around
Dancing on our music’s strings.
My long awaited silence vast
Is killed now by the rising voices,
All so fragile. And I touch the words
Almost charred, back from the dead.
We now depart, sail out at sea.
To Byzantium,
returning in confidence
Among old drinks. Oh the fragrance
Of mead dripping from goblets incessantly
All so fragile, yet so alive in the words.
“My dear friend,
it’s me, the fiddler of Dooney,
most famous one in the county,/ some would say.
People dance like the sea
when my fiddle starts to weep…
The priest of Kilvarnet is my kin
and my brother’s down in Mocharabuiee.
So now, along with you
I’ll passionately join the chorus:
Oh how I miss, I can’t miss more
My brothers up in Labrador
I’ll die of longing just
can’t miss more
My
brothers up in Labrador!
(Er aber sucht noch in absinthenen
Meeren
Wenn ihn schon seine Mutter
vergisst
Grinsend und fluchend und
zuweilen nicht ohne Zähren
Immer das Land, wo es besser zu
leben ist.[3])
All I can remember is the moment
I found myself here, mesmerized by those shop window lights:
Red jade cups, food well set on a
blue jewelled table,
And I was drunk, and had no
thought of returning,
And I couldn’t remember anything at all and had no free-
end to call; so I said to myself: remembrance-phobia
is what those without me
mory suffer from, and I’d been hardheaded enough to listen to
them, to be fri
ghtened by what I’d left behind, to believe that there wasn’t
any trace left
afterwards
there
was nothing
left this place these words this
voice
nothing
left
behind from before.
And for the first time, it dawned
on the moon she’s all alone.
But now you tell me that I finally speak plainly,
You tell me how our voices intertwine
Urging me to set out together with you at sea.
But I still wonder should I...
...to
Byzantium?
There is no language for old men,
my
dear friend!
I don’t know,
but
we are still young...
[translated
from the Romanian by Chris Tanasescu]
[1] Page
Hill Starzinger “Reduction,” an edge that intersects the “Tongue Place” one and
runs on cutting the “Glass Poem” edge which it connects to the “American Renga”
and “Half Stitch” edges by David Baker and joins them and thus they all three
reach Vertex 12 – “Sonnet XL” by Leonid Dimov.
[2] Vertex 5.
[3] But still he is seeking in seas of absinthe,
When even his
mother forgets his face,
Amid sneers and
curses and sometimes with sobs,
Forever seeking
a happier place.
Muchie intersectând muchia 2 şi ajungând la
vârfurile 4 şi 5
Page Hill Starzinger
Collectio
1.
Să recapitulăm.
Ceea
ce-mi aminteşte de-un lucru prea puţin ştiut. Aici
punctuaţia e suspendată,
cuvintele
se prăbuşesc
din obişnuinţă. Toate inimile să fie deschise
niciun
secret ţinut
ascuns în tine
însăţi.
Vezi
pielea translucidă, venele noduroase
ale
bunicii. Locuită şi
atât de locuibilă. Dacă uşa
e închisă, necazul nu-i departe,
leorbăi
legănat
barcagiul.
Printr-un grătar
de canale curge
apa
menajeră
canalizată
spre nord
să
irige terenuri agricole.
Încă
o afgană îşi dă
foc. „Surprised
Kitty”
are mai mult de 28500000 de vizualizări pe
YouTube. Ţipă doar
o dată
spune
un elev de liceu care a stat 14 zile în captivitate
şi
a fost martorul a zeci de execuţii. TAPILI,
Congo.
Şi duhului tău.
cânţi tu.
Pe
scenă,
2.
un cărucior de copil se hurducăie
pe
scări în jos.
Groparii
dezvelesc, excavează, îngroapă şi-apoi
trec la procesul invers. Aici, morminte
evreieşti – opera unor mâini de musulmani, arabi, palestinieni.
Iar
ministrul nostru de la apărare zice
e vorba de multe acţiuni cinetice
desfăşurate
de-a
lungul acelei graniţe.
Roagă-te
spune. Mama
intră-n
ieleşteu,
părul
cărunt dispare, nimeni n-o mai prinde.
Boţită-năuntru,
cutia încuiată;
nu mai mare decât un
sicriu.
3.
Dumnezeului tău
Dacă istoria unui mare noroc
e o crimă uitată, atunci
este nenorocirea reamintirea generozităţii?
Dă
ca şi când ei ar fi
pomană.
Stabili,
ca-n
Sisyphis.
Şşşş,
făcea ea de obicei;
iar
drapelele de rugăciune
’s roase –. 99
nu-i tot una cu 100, ne-aminteşte cel ce adună
gunoaiele la ghena braziliană.
Desfă-ţi
mâinile,
dezpre-
uneşte-te.
[traducere de Chris Tanasescu]
Vârfurile 4 şi 5
Iulia Militaru
No language for old men
(A fost odată un
scripcar, ce viaţa îşi ducea într-un canal/ de catifea,/ pe lumea asta căuta/ să
înţeleagă viaţa grea,/ dintr-un canal de catifea. Şi zi de zi el tot cânta/ din
scripca lui, şi căuta.)
Apoi am văzut
soaRele Rotund Roşu RăsăRind
sau numai jumătate am văzut
(celălalt în
nevăzut) semicerc aprins peste ape
A venit clipa!
(un cuvânt o să
înflorească; întâi l-am aşteptat, apoi îl voi căuta, însă acum îl găsisem: îmi
potrivesc vioara şi cobor)
In a Station of a
Metrou The apparition of these
Voices
in the crowd thousand and one voices
Totuşi tăcerea
domneşte: Unde sunt ceilalţi?
(aici, în
întuneric, sunetele se schimbă, trebuie să le prind, să le înţeleg; voi vorbi
asemeni lor şi mă vor asculta; cuvintele mi se nasc din foame, cuvintele îşi
aşteaptă răsplata)
Şi cânt, vioara mea
se-aprinde, cu flăcări
Arunc lumină
fierbinte-n adânc
O doamnă,-n braţe
c-un prunc, îmi dă un leu,
Fioros animal,/
cumplit mă-nspăimânt,/ mi-e viersul mai greu;
Azi, am ce să
mănânc.
Numai de n-ar mai
fi tăcerea asta, oare mă aude cineva?
Est-ce que vous
avez vu des autres – des camarades – avec des singes ou des ours?
Numai de am glăsui
pe-aceeaşi limbă, oare mi s-or arăta?
Have you seen any
others, any of our lot,/ With apes and bears?
Dar într-o zi l-am
auzit
Şoptind chiar lângă
mine
Că-n orice limbă
moartă
Stăm ca în una vie,
Iar în cea vie
sta-vom
Precum în cea ce-i
moartă.
Şi arunca în sus cu flăcări
Şi le-nghiţea cu poftă.
Apoi, va fi venit
un nou acord
O nouă voce mult
mai clară.
Şi-aşa cânta
noul scripcar:
-- Strălucirea-şi
pieptăna părul ei negru, de smoală,
În palat, în
Ferentari, printre ţoale şi biştari.
De aseară, pe când
luna îşi făcea prin ceruri loc,
L-a zărit pe-al său
Romeo şi îşi zise: Ce miştoc!
Un gagiu ca tine
rar îmi e dat să mai bunghesc.
Eşti şucar ş-aşa
pilit şi cu mecla de diliu.
Vino sus, aci la
mine!
Urcă repede-n
balcon,
să ne sărutăm pe
muie,
că dada pe-acasă nu
e!
Să călătorim pe-o
stea şi să-nceapă dragostea!
But, soft! What light through yonder window breaks?
It is the east, and Shine is the sun! –
Arise, fair sun, and kill the envious moon,
Who is already sick and pale with grief,
That thou her maid art far more fair than she.
Meraptuchi!
Mertapuchi!
Strălucirea ta
divină
Îţi strigă din
inimă:
Vin’ la mine plin
de vină,
Să ne tăvălim în
vin
Şi-mpreună s-o
mierlim!
Is it even so? Then I defy you, stars!
Meraptuchi! Mertapuchi!
Strălucirea mea divină,
Îţi strig din inimă:
Vin la tine plin de vină,
Să ne tăvălim în vin
Şi-mpreună s-o mierlim!
O Romeo, Romeo!
Wherefore art thou Romeo?
Deny thy father,
and refuse thy names;
Or, if thou wilt
not, be but sworn my love,
And I’ll no longer
be a Gypsy.
Şi-am luat vioara[1]
Şi-am strigat: -- Letter from o living
language!
Atât de fragili, ne
atingem cuvinte
Aproape-nnegrite,
întoarse din moarte.
Şi-mi pare că-n
jur, sunete sfinte
Dansează pe cobza
cântărilor noastre.
De mult aşteptam
tăcerile-ntinse
Ucise să-mi fie de
vocile care
S-atât de fragile.
Şi m-ating de cuvinte
Aproape-nnegrite,
întoarse din moarte.
Acum, vom porni
împreună pe mare.
În Bizanţ, revenim
cu încredere printre
Aceleaşi licori. În
toate se simte
Parfumul de mied
picurat în pahare
Ce-atât de fragil
trăieşte-n cuvinte.
-- Prietene dragă,
sunt cobzarul din
Dooney,
cel mai vestit din
ţinut,/mi-au spun unii.
Dansează ca marea
norodul
când cobza începe-a
grăi...
În Kilvarnet preot
mi-i vărul,
iar fratele-n
Mocharabuiee.
Şi-acum, alături de
tine
în cor, cu foc voi
rosti:
Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din
Labrador
Şi simt că mor
de-atâta dor de-atâta dor
De
fraţii mei din Labrador!
(Er aber sucht noch in absinthenen Meeren
Wenn ihn schon seine Mutter vergisst
Grinsend und fluchend und zuweilen nicht ohne Zähren
Immer das Land, wo es besser zu leben ist.[2])
Mai am în minte
doar clipa când
m-am trezit aici,
fascinat de lumina acestor vitrine:
Red jade cups, food well set on a blue jewelled table,
And I was drunk, and had no thought of returning,
Şi nu-mi aminteam
aproape nimic, şi nu aveam niciun prie
ten; atunci mi s-a
spus: cei fără memorie au fobia a
mintirii, iar eu m-am
încăpăţânat să-i ascult, să mă înspăi
mânt de ce-am lasat
în urmă, să cred apoi că nici nu există
această urmă
pe
urmă
nimic
n-a rămas
locul ăsta cuvintele astea vocea
asta
nimic
în
urmă din urmă.
Şi, pentru prima oară, luna observă cât e de singură.
Dar acum tu-mi spui
că-ţi vorbesc pe-nţeles,
Îmi spui că vocile
ni se împletesc
Şi mă-ndemni să pornim
împreună pe mare.
Oare...
...to
Byzantium?
There is no
language for old men,
my
dear friend!
-- I don’t know,
but
we are still young...
[1] Vârf 5.
[2] But still he is seeking in seas of absinthe,
When even his
mother forgets his face,
Amid sneers and
curses and sometimes with sobs,
Forever seeking
a happier place.
Subscribe to:
Posts (Atom)