MARGENTO interview in NO.3 magazine

On the band, the members, the upcoming projects, the poem-song-paintings, and the poetics thereof HERE  (in Romanian)

MARGENTO grapHpoem / poeMgraf # 3

PAGE HILL STARZINGER & IULIA MILITARU

Edge crossing edge no 2 and reaching verteces 4 and 5

Page Hill Starzinger

Collectio

            1.

Let’s review. 

Which reminds me of a little known fact.  Here

the punctuation hangs,

the words fall away

with habit.  All hearts be open    

no secrets hid

Be with            your self.

See

the translucent skin, knotty veins

of your grandmother.      Inhabited, and

so inhabitable.      If the door

is closed, trouble is nearby,

the ferryman

drawls.  Through a latticework

of canals flows

wastewater,

flushed north

to irrigate farmland

            Another Afghan woman sets herself

on fire.             “Surprized Kitty”

is viewed more than 28,500,000 times on YouTube. They only scream

once

says a high school student who spent 14 days in captivity

         and witnessed dozens of killings.          TAPILI, Congo.

And with your spirit.

you sing.

      On stage,

            2.

a baby carriage hurtles

down a staircase.

Gravediggers uncover, excavate, bury, then

reverse the process.  These, Jewish graves—the work of Muslim, Arab, Palestinian

hands.

            And our defense minister says

there are a lot of kinetic actions taking place

along that border.

                                    Pray

tell.                  Mother

walks into a pond,

grey head disappears, no one reaches her.

            Bent, the cage inside is locked;  

no bigger than a

coffin.

           

            3.

           

                                    Thy Lord

If the story of a great fortune

is a forgotten crime, then

is misfortune a remembered                generosity?

                                    Give as if they were

alms.               

Settle, as in

Sisyphis.         

                                                Shhh, she used to say;

                        and the prayer flags

fray—.             99

is not 100, a picker at the Brazilian

landfill reminds us. 

Unfold your hands,

     fall a

            part.

Verteces 4 and 5

Iulia Militaru

No Language for Old Men

(There once was a fiddler who lived in a velvety/ sewer,/ and tried to make sense in this terrible world/ of all the hard life, always hard /  to live in a velvety sewer. The fiddler / would play his old fiddle, and wonder, and wonder.)

Then I saw

            the Red Round Sun Rise

or                     only a half did I see

(the other unseen)       semicircle burning on the water

In a Station of a Metron         The apparition of these

Voices

in the crowd                a thousand and one voices

Still silence rules: But where are all the others?

(here in the dark sounds change all the time, and I have to get them, understand them; I will then speak their tongue and they shall listen to me; my words were begotten by hunger, words expect bounty)

And I play, while my violin catches fire, all blazes

Shedding scorching light into the deep

A lady with a baby asleep       gives me a penny

A fierce beast,/ scares me to death:/ my verse is drowsy;

Today, though, I have food

If only it weren’t all so silent – is there anybody who can hear me?

Est-ce que vous avez vu des autres – des camarades – avec des singes ou des ours?

If only we spoke the same language – would anyone

Have you seen any others, any of our lot,/ With apes and bears?

One day, indeed, I heard him say

Under his breath, but near

That we could live in a dead tongue

Like spoken ones, for sure:

And we’ll live in the living one

Like in the one that’s dead.[1]

And     he spat up flames of fire

And     he greedily sucked them back.

Then a new consensus came

A new voice, clear, more clear.

                        Thus sang then the new fiddler:

“Brightness combing its dark hair, oh, its pitch dark hair,

Up in a Ferentari palace packed with rigs ‘n’ piles of dough.

Last night when the cheeky moon danced its way out of her den

She checked out her Romeo and then cried: “My God, you’re swell!

Ar’n’tch you one big rare treat – ain’t no other on the block!

All so cool an’ on the booze, cocky cockeyed with crazy looks.

Come, come over, jolly geezer,

Climb up to my balcony,

Let me kiss you on the kisser

While my nanny’s outta here!

Fly me to the moon above, com’on love, let’s make the love!

But, soft! What light through yonder window breaks?

It is the east, and Shine is the sun! –

Arise, fair sun, and kill the envious moon,

Who is already sick and pale with grief,

That thou her maid art far more fair than she.

Meraptuki! Mertapuki!

Oh, your godly aureole

Calls from depth of heart and soul:

Come to me with sins and all

Deep in wine we’ll dive and roll

Hugging tight we’ll croak and fall!

Is it even so? Then I defy you, stars!

Meraptuki! Mertapuki!

Oh, my godly aureole

Calls from depth of heart and soul:

Here I come with sins and all

Deep in wine we’ll dive and roll

Hugging tight we’ll croak and fall!

O Romeo, Romeo! Wherefore art thou Romeo?

Deny thy father, and refuse thy names;

Or, if thou wilt not, be but sworn my love,

And I’ll no longer be a Gypsy.

I                                   picked up my violin[2]                          

And cried                    “Letter from o living language!”

So fragile we just touch our words

Almost charred, back from the dead,

It sounds all sacred sounds around

Dancing on our music’s strings.

My long awaited silence vast

Is killed now by the rising voices,

All so fragile. And I touch the words

Almost charred, back from the dead.

We now depart, sail out at sea.

To Byzantium, returning in confidence

Among old drinks. Oh the fragrance

Of mead dripping from goblets incessantly

All so fragile, yet so alive in the words.

“My dear friend,

it’s me, the fiddler of Dooney,

most famous one in the county,/ some would say.

People dance like the sea

when my fiddle starts to weep…

The priest of Kilvarnet is my kin

and my brother’s down in Mocharabuiee.

So now, along with you

I’ll passionately join the chorus:

Oh how I miss, I can’t miss more

My brothers up in Labrador

I’ll die of longing                    just can’t miss more

                                                            My brothers up in Labrador!

(Er aber sucht noch in absinthenen Meeren

Wenn ihn schon seine Mutter vergisst

Grinsend und fluchend und zuweilen nicht ohne Zähren

Immer das Land, wo es besser zu leben ist.[3])

All I can remember is the moment

I found myself here, mesmerized by those shop window lights:

Red jade cups, food well set on a blue jewelled table,

And I was drunk, and had no thought of returning,

And I couldn’t remember anything at all and had no free-

end to call; so I said to myself: remembrance-phobia is what those without me

mory suffer from, and I’d been hardheaded enough to listen to them, to be fri

ghtened by what I’d left behind, to believe that there wasn’t

any trace left

                        afterwards

                                                there was nothing

            left this place   these words                 this voice

                                                nothing

                                                                        left behind       from before.

And for the first time, it dawned on the moon she’s all alone.

But now you tell me that I finally speak plainly,

You tell me how our voices intertwine

Urging me to set out together with you at sea.

But I still wonder should I...

                                                ...to Byzantium?

There is no language for old men,

                                                my dear friend!

I don’t know,

                                                but we are still young...

[translated from the Romanian by Chris Tanasescu]

---

[1] Page Hill Starzinger “Reduction,” an edge that intersects the “Tongue Place” one and runs on cutting the “Glass Poem” edge which it connects to the “American Renga” and “Half Stitch” edges by David Baker and joins them and thus they all three reach Vertex 12 – “Sonnet XL” by Leonid Dimov.

[2] Vertex 5.

[3] But still he is seeking in seas of absinthe,

When even his mother forgets his face,

Amid sneers and curses and sometimes with sobs,

Forever seeking a happier place.

Muchie intersectând muchia 2 şi ajungând la vârfurile 4 şi 5

Page Hill Starzinger

Collectio

            1.

Să recapitulăm.

            Ceea ce-mi aminteşte de-un lucru prea puţin ştiut. Aici

punctuaţia e suspendată,

            cuvintele se prăbuşesc

din obişnuinţă. Toate inimile să fie deschise

                                    niciun secret ţinut

            ascuns în         tine însăţi.

Vezi

pielea translucidă, venele noduroase

                        ale bunicii.       Locuită şi

atât de locuibilă.          Dacă uşa

e închisă, necazul nu-i departe,

            leorbăi legănat

                        barcagiul. Printr-un grătar

de canale curge

            apa menajeră

            canalizată spre nord

                        să irige terenuri agricole.

            Încă o afgană îşi dă

foc.                  „Surprised Kitty”

are mai mult de 28500000 de vizualizări pe YouTube. Ţipă doar

o dată

            spune un elev de liceu care a stat 14 zile în captivitate

                        şi a fost martorul a zeci de execuţii.    TAPILI, Congo.

            Şi duhului tău.

cânţi tu.

       Pe scenă,

            2.

un cărucior de copil se hurducăie

            pe scări în jos.

                        Groparii dezvelesc, excavează, îngroapă şi-apoi

trec la procesul invers. Aici, morminte evreieşti – opera unor mâini de musulmani, arabi, palestinieni.

            Iar ministrul nostru de la apărare zice

            e vorba de multe acţiuni cinetice desfăşurate

de-a lungul acelei graniţe.

                                    Roagă-te

spune.              Mama

            intră-n ieleşteu,

            părul cărunt dispare, nimeni n-o mai prinde.

            Boţită-năuntru, cutia încuiată;

                                    nu mai mare decât un

                        sicriu.

            3.

                                                Dumnezeului tău

Dacă istoria unui mare noroc

e o crimă uitată, atunci

este nenorocirea reamintirea                generozităţii?

                                    Dă ca şi când ei ar fi

            pomană.

            Stabili, ca-n

            Sisyphis.

                                                Şşşş, făcea ea de obicei;

                        iar drapelele de rugăciune

’s roase –.        99

nu-i tot una cu 100, ne-aminteşte cel ce adună

gunoaiele la ghena braziliană.

                        Desfă-ţi mâinile,

       dezpre-

            uneşte-te.

                                                            [traducere de Chris Tanasescu]

Vârfurile 4 şi 5

Iulia Militaru

No language for old men

(A fost odată un scripcar, ce viaţa îşi ducea într-un canal/ de catifea,/ pe lumea asta căuta/ să înţeleagă viaţa grea,/ dintr-un canal de catifea. Şi zi de zi el tot cânta/ din scripca lui, şi căuta.)

Apoi am văzut

            soaRele Rotund Roşu RăsăRind

sau                   numai jumătate am văzut

(celălalt în nevăzut)     semicerc aprins peste ape

A venit clipa!

(un cuvânt o să înflorească; întâi l-am aşteptat, apoi îl voi căuta, însă acum îl găsisem: îmi potrivesc vioara şi cobor)

In a Station of a Metrou         The apparition of these

Voices

in the crowd                thousand and one voices

Totuşi tăcerea domneşte: Unde sunt ceilalţi?

(aici, în întuneric, sunetele se schimbă, trebuie să le prind, să le înţeleg; voi vorbi asemeni lor şi mă vor asculta; cuvintele mi se nasc din foame, cuvintele îşi aşteaptă răsplata)

Şi cânt, vioara mea se-aprinde, cu flăcări

Arunc lumină fierbinte-n adânc

O doamnă,-n braţe c-un prunc,           îmi dă un leu,

Fioros animal,/ cumplit mă-nspăimânt,/ mi-e viersul mai greu;

Azi, am ce să mănânc.

Numai de n-ar mai fi tăcerea asta, oare mă aude cineva?

Est-ce que vous avez vu des autres – des camarades – avec des singes ou des ours?

Numai de am glăsui pe-aceeaşi limbă, oare mi s-or arăta?

Have you seen any others, any of our lot,/ With apes and bears?

Dar într-o zi l-am auzit

Şoptind chiar lângă mine

Că-n orice limbă moartă

Stăm ca în una vie,

Iar în cea vie sta-vom

Precum în cea ce-i moartă.

Şi         arunca în sus cu flăcări

Şi         le-nghiţea cu poftă.

Apoi, va fi venit un nou acord

O nouă voce mult mai clară.

                                    Şi-aşa cânta noul scripcar:

-- Strălucirea-şi pieptăna părul ei negru, de smoală,

În palat, în Ferentari, printre ţoale şi biştari.

De aseară, pe când luna îşi făcea prin ceruri loc,

L-a zărit pe-al său Romeo şi îşi zise: Ce miştoc!

Un gagiu ca tine rar îmi e dat să mai bunghesc.

Eşti şucar ş-aşa pilit şi cu mecla de diliu.

Vino sus, aci la mine!

Urcă repede-n balcon,

să ne sărutăm pe muie,

că dada pe-acasă nu e!

Să călătorim pe-o stea şi să-nceapă dragostea!

But, soft! What light through yonder window breaks?

It is the east, and Shine is the sun! –

Arise, fair sun, and kill the envious moon,

Who is already sick and pale with grief,

That thou her maid art far more fair than she.

Meraptuchi! Mertapuchi!

Strălucirea ta divină

Îţi strigă din inimă:

Vin’ la mine plin de vină,

Să ne tăvălim în vin

Şi-mpreună s-o mierlim!

Is it even so? Then I defy you, stars!

Meraptuchi! Mertapuchi!

Strălucirea mea divină,

Îţi strig din inimă:

Vin la tine plin de vină,

Să ne tăvălim în vin

Şi-mpreună s-o mierlim!

O Romeo, Romeo! Wherefore art thou Romeo?

Deny thy father, and refuse thy names;

Or, if thou wilt not, be but sworn my love,

And I’ll no longer be a Gypsy.

Şi-am               luat vioara[1]                             

Şi-am               strigat: -- Letter from o living language!

Atât de fragili, ne atingem cuvinte

Aproape-nnegrite, întoarse din moarte.

Şi-mi pare că-n jur, sunete sfinte

Dansează pe cobza cântărilor noastre.

De mult aşteptam tăcerile-ntinse

Ucise să-mi fie de vocile care

S-atât de fragile. Şi m-ating de cuvinte

Aproape-nnegrite, întoarse din moarte.

Acum, vom porni împreună pe mare.

În Bizanţ, revenim cu încredere printre

Aceleaşi licori. În toate se simte

Parfumul de mied picurat în pahare

Ce-atât de fragil trăieşte-n cuvinte.

-- Prietene dragă,

sunt cobzarul din Dooney,

cel mai vestit din ţinut,/mi-au spun unii.

Dansează ca marea norodul

când cobza începe-a grăi...

În Kilvarnet preot mi-i vărul,

iar fratele-n Mocharabuiee.

Şi-acum, alături de tine

în cor, cu foc voi rosti:

Mi-e dor, mi-e dor

De fraţii mei din Labrador

Şi simt că mor de-atâta dor                 de-atâta dor

                                                            De fraţii mei din Labrador!

(Er aber sucht noch in absinthenen Meeren

Wenn ihn schon seine Mutter vergisst

Grinsend und fluchend und zuweilen nicht ohne Zähren

Immer das Land, wo es besser zu leben ist.[2])

Mai am în minte doar clipa când

m-am trezit aici, fascinat de lumina acestor vitrine:

Red jade cups, food well set on a blue jewelled table,

And I was drunk, and had no thought of returning,

Şi nu-mi aminteam aproape nimic, şi nu aveam niciun prie

ten; atunci mi s-a spus: cei fără memorie au fobia a

mintirii, iar eu m-am încăpăţânat să-i ascult, să mă înspăi

mânt de ce-am lasat în urmă, să cred apoi că nici nu există

această urmă

                        pe urmă

                                                nimic n-a rămas

            locul ăsta         cuvintele astea             vocea asta

                                                nimic

                                                                        în urmă din urmă.

Şi, pentru prima oară, luna observă cât e de singură.

Dar acum tu-mi spui că-ţi vorbesc pe-nţeles,

Îmi spui că vocile ni se împletesc

Şi mă-ndemni să pornim împreună pe mare.

Oare...

                                                ...to Byzantium?

There is no language for old men,

                                                my dear friend!

-- I don’t know,

                                                but we are still young...

---

[1] Vârf 5.

[2] But still he is seeking in seas of absinthe,

When even his mother forgets his face,

Amid sneers and curses and sometimes with sobs,

Forever seeking a happier place.