MARGENTO Live on Ilie Pintea's Blog

A splendid account of our first show in Petrila almost a decade ago by writer, photographer, chronicler, and self-titled "neurosis raiser" Ilie Pintea on his "Poze, Proze si Nevroze" blog, also with  VIDEO !!!!!!

MARGENTO grapHpoem / poeMgraf #2

A new preview of the MARGENTO communal grapHpoem. Here is a piece from outstanding poet Charles Wright - whose work CT is currently translating into Romanian - accompanied by a response poem;. Like the whole of the grapHpoem / poeMgraf, this comes in bilingual format, both English and Romanian and the two poems are part of a longer sequence titled The Glass Poem / Poemul de sticla.

Charles Wright

Miles Davis and Elizabeth Bishop

Fake the Break

Those two dark syllables, begin,

offer no sustenance,

Nor does this pale squish of September sunlight unwound

Across the crabgrass.

The silence is cold, like an instrument in the hand

Which cannot be set aside,

Unlike our suffering, so easy, so difficult.

Still, the warmth on our skin is nice,

and the neighbor's pears,

Late pears, dangle like golden hourglasses above our heads.

"It's just description," she said,

"they're all just description."

Meaning her poems ... Mine, too,

The walleye of morning's glare

lancing the landscape,

The dogwood berries as red as cinnamon drops in the trees,

Sunday, the twenty-ninth of September, 1991.

From the top ... Beginning in ignorance, we stick to the melody--

Knowledge, however, is elsewhere,

a tune we've yet to turn to,

Its syllables scrubbed in light, its vestibules empty.

Chris Tanasescu

Robert Pinsky and Frank Zappa Play Cosmic Radiation Blues

            (After Charles Wright’s “Miles Davis and Elizabeth Bishop Fake the Break”)

                                    for Burt Cureton

A void in the chest, and the dust

in the night sky, like sand

flowing out of the lungs’ hourglass –

matter exhaled at the big bang

 which still keeps the stars whirling

at the same speed, pacing

to a sort of rubato beat…

(Is this what Zappa would call a jazz uni-

verse, whereas he’d always rather have a rock ‘n’ roll outer

space, gnashing di-

versely its old uneven rock teeth?…)

(Poetically speaking, says Pinsky, description

is our great rhetorical burden,

but do I have a sense for the dark

matter as it intones the tonus

of life while nobody hears it,

and nobody sees it?)

I should know myself, though, I am

                                                dark… and I am matter…

The harvest moon is my old golden telescope

held up to the gazing fields of grain and

 getting the cosmic micro

wave background radiation eternal

                                                in the night sky of all nights I’ve known…

Yet is it me the one expiring, or is it just the planet

grinding into grit its last

cold ores through my kidneys? Not after

long, I’ll start to decom-

pose – and then the light will get

to turn me on just before being itself

suddenly turned off.

My stone, as tiny as a released atom

will then roll

down, roll down rapping on the drums

of other larger stones, more and

more giant rocks,

all of them swallowed by the dark and by

the dark energies in silence.   

------------------------------------------

Charles Wright

Miles Davis şi Elizabeth Bishop mimează pauza

Acea silabă întunecată – şi!

                                                nu aduce susţinere,

Şi nici zbârnâitul luminii de toamnă destinse

Peste ierburi.

Tăcerea e rece, ca un instrument în mână

Pe care nu-l poţi pune jos,

Dar nu ca suferinţa, aşa de uşoară, aşa de grea.

Şi totuşi, căldura ni-i caldă pe piele,

                                                iar perele vecinului,

Pere târzii, se clatină deasupra capului ca nişte clepsidre.

„E doar descriere”, spuse ea,

                                    „toate-s descriere”.

Adică poemele sale... Şi-ale mele,

Ochiul de peşte al dimineţii, gol

                                    pescuind peisajul,

Boabele de sânger roşii ca stropii de scorţişoară-n copaci,

Duminică, douăzeci şi nouă septembrie, 1991.

De sus... Începând în ignoranţă, ţinem firul melodiei –

Cunoştinţa, însă, e în altă parte,

                                                un cântec care încă ne-aşteaptă,

Cu silabele răzuite în lumină, cu vestibulele goale.

Chris Tanasescu

Robert Pinsky şi Frank Zappa cântând despre orgasmul stelelor

                                    (După Miles Davis şi Elizabeth Bishop mimează pauza de Charles Wright)

                                                pentru Burt Cureton

Un gol în piept; şi pulberea

de pe cerul nopţii, ca un nisip

ieşindu-mi din clepsidra plămânilor;

acelaşi praf expirat la big bang,

ce face stelele să se-nvârtă

cu aceeaşi viteză, într-un soi de rubato...

(Asta o fi ce Zappa numea un uni

vers jazz, când el întotdeauna prefera

un spaţiu rock, scrâşnind di

vers din dinţii sparţi, de rocă?)

(Poetic vorbind, zice Pinsky, descrierea

e marea noastră povară retorică,

dar am eu simţ pentru materia

întunecată, ce intonează tonusul

vieţii, în timp

ce nimeni n-o aude, n-o vede?)

Ar trebui să ştiu, căci eu însumi sunt

întunecat... şi sunt materie...

Luna plină, de toamnă, mi-e vechi telescop de aur

prin care câmpul plin de grâne

vede-n gând radiaţia de micro

unde cosmice de fundal, etern

pe cerul nopţii tuturor nopţilor

de când sunt eu...

Dar eu expir, sau planeta-şi freacă ultimele

mineree reci la mine în rinichi? Încă

puţin şi voi începe să mă des

compun – abia atunci lumina va ajunge

să mă deschidă, puţin înainte de-a fi

ea însăşi brusc închisă.

Piatra mea cât un atom e

liberat se va rost

ogoli pocnind pe toba altor

pietre, imense, pietre tot mai

multe şi mai multe, uriaşe

toate înghiţite de-ntuneric şi de

energiile întunecate, în tăcere.

POESIS INTERNATIONAL # 6

An amazing multilingual magazine. This latest issue includes a literary inquiry into poetry in form and translations from Gary Snyder, and many more... ENJOY !!!!!

EGOPHOBIA # 32

The latest issue includes a lot of great stuff along with some new translations from Jerome Rothenberg HERE !!!!!

ATENEU

Latest issue commemorating Romanian symboliste classic George Bacovia HERE!!!!!!
(CT has contributed both poetry and a note on Bacovia's oeuvre and poetics.)

ARCA magazine - a Review of Cartea de la Curtea (The Book of the Court)

Poet and critic Romulus Bucur reviews (in Ro) the book for the Arca lit mag HERE!!!!!

From MARGENTO -- GrapHpoem / PoemGraf : Dana Levin

Prima carte a Danei Levin, In the Surgical Theatre, a apărut în 1999 şi a câştigat concursul de debut al American Poetry Review, după care cartea a obţinut toate distincţiile posibile pentru un prim volum de poezie sau pentru un poet tânăr. Poezia sa a apărut de atunci în antologii şi reviste de primă mărime şi a continuat să primească distincţii majore. Levin predă la Universitatea din Santa Fe, New Mexico, iar ultimul său volum, Sky Burial, a apărut la Copper Canyon Press în 2011.

Dana Levin’s first book, In the Surgical Theatre, was published by American Poetry Review (Copper Canyon Press) in 1999; it went on to receive nearly every award available to first books and emerging poets. Her work has appeared in a great number of significant anthologies and magazines, and she has received fellowships and major distinctions. Levin teaches at the Santa Fe University of Art and Design, and her latest collection Sky Burial came out from Copper Canyon Press in 2011.

Five Skull Diadem

     at the Los Angeles County Museum of Art

1

Because
          you believe in your skin, you must

          elect the knife.

          Peel the hair, the scalp-skin down.
          Bow to the fruit-bearing crown.

     • •

When someone asked Rinzai
          to define the essence of Buddhist teaching, he

stepped from his chair and slapped
          the questioner’s face.

Dazed and ashamed I stood.

Before the fantastic monsters, flame-fringed,
          speaking the mudra

soliloquies: Fear not, I bestow the boon
          of a corpse-headed pike, to gut

          your mind’s
          self-cherishing—

Look at them, my sister says.
          They want to clean out your head with a trowel.

     • •

          Necklaced with bloody, freshly-severed-head garland,
          your three eyes flash and bulge and dart about,
          your mouth gapes with sharp fangs gnashing,
          breath panting with poisonous snake vapors!

          

Lord Yamantaka, terrible form that tames all evil—
          reverently, I bow!

          TSONG KHAPA’S PRAISE OF THE INNER YAMA

stenciled in white on a black wall.

2

The hook because he pulls (others to salvation).

The noose because he binds (to the perfect wisdom).

The lance, because he pierces false theories.

Intestines draped over his twenty-fourth arm to explain our essential
          situation.

3

Field trip: to
          Circle of Bliss—

Museum show where you stand in clumps
          before the Wrathful—

Lost in the mind’s
          imprisoned winds, its many-headed forms.

A lot of people
          in the room back there, the one you’ve ignored:

          Realm of Compassionate Gods—

You preferred eyeballs and blood in the offering bowl.

My sight my life in holy
          demolition.

Your sister rhapsodic (an “enlightenment nectar!”)
          about the room back there,

          where you had to take the scare-quotes off—

Kindness. You needed
          a savage kind.

Yama yak-headed whirlwinding in flames
          into your trip with death—

Which was your trip with flesh.

You had to be
          dismembered—just to

          loosen your grip.

By so many means, so many dead, yet these gods were suggesting
          kindness—

For all of us were torn

     • •

          asunder—

4

They weren’t really gods, they were
          “emanations.”

Your choice to cloud up with the monstrous ones
          if the gentle ones didn’t

          inspire

your plasmatic breath, your mental
          exhalations.

5

Because you believe in your skin.

Because
          you swing with a flourish: pride, blame, want, etc.—

Elect the knife.

Cut the cap from your head, dig in
          to the mind’s

          hard country—

until blue skies and white peaks.
          In photos

          along the exit hall, a “geography

     • •

          of the soul”—

They forged a faith
          with death as a condition, those Buddhist

Himalayans.
          A red art under a black sky, where the stars

glittered sharp,
          where the stars hung

     • •

          cold and high—

Bones for sale in the museum shop.

Skull chic in the land of plenty.

I had to shake my dream
          of I-am-I.

---------

Notes

Rinzai, or Línjì Yìxuán (?–866), was the founder of the Linji school of Chán Buddhism in China. The slapping episode is recounted in D.T. Suzuki’s Zen and Japanese Culture. Text for Tsong Khapa’s Praise of the Inner Yama is a derivation of same from Essential Tibetan Buddhism, Robert A.F. Thurman (translated by the author). Tsong Khapa, or Je Rinpoche (Precious Master), is one of the central master teachers in the Tibetan Buddhist lineage. He died, with “a demonstration of miracles,” in 1419.

Yama, or Yamantaka (Death Destroyer), is the yak-headed wrathful embodiment of Manjushri, peaceful buddha of wisdom. A dharmapala, or “protector of the dharma,” Yama is part of a host of wrathful beings that “throw back into the shadows the forces of nightmare and madness which always threaten to tear loose and subjugate the human psyche.” (Vessantara, Meeting the Buddhas). Wrathful Forms are often portrayed wearing the five-skull diadem of the title.

Text in part two of the poem is derived from The Circle of Bliss: Buddhist Meditational Art, exhibition catalog, Columbus Museum of Art.

Much gratitude to the curators and education staff of the tremendous Circle of Bliss show at the Los Angeles County Museum of Art, which I visited in October 2003.

[First published in The Kenyon Review; reproduced with permission from the author]

Coroana din cinci cranii

                        la Muzeul de Artă al oraşului Los Angeles

1

Deoarece

            crezi în propria-ţi piele, trebuie

            să-ţi alegi cuţitul.

            Despoaie părul, apoi scalpul rupt.

            Pleacă-te coroanei ce rodeşte fruct.

     • •

Când cineva l-a rugat pe Rinzai

            să definească esenţa buddhismului, el

s-a ridicat de pe scaun şi l-a plesnit

            pe cel ce-a întrebat, peste faţă.

Buimac şi ruşinat am stat.

În faţa monstrului fantastic, cu flăcări pe trup,

            spunând monologurile

mudra: Nu te teme, îţi dăruiesc favoarea

            suliţei cu cap de mort, să-ţi spintece

            mintea golind-o

            de auto-ataşare –

Uită-te la ei, zice sor-mea.

            Vor să-ţi cureţe capul cu-o mistrie.

     • •

            La gât cu-o ghirlandă de capete însângerate,

            cu cei trei ochi scăpărându-ţi, holbaţi, săgetând,

            colţii-ascuţiţi îţi scrâşnesc în gura căscată

            suflu icnind de aburi şerpoşi, a otravă!

            Stăpâne Yama, chip grozav ce-mblânzeşte tot răul –

            în faţa ta, mă plec!

            omagiul lui tsong khapa către yama cel dinlăuntru

înscrisă cu alb pe un perete negru.

2

Cârligul, deoarece trage (şi pe alţii la mântuire)

Laţul, deoarece leagă (de perfecta înţelepciune)

Lancea, deoarece străpunge falsa teorie.

Intestine ornându-i cel de-al douăzecişipatrulea braţ pentru-a ilustra

            starea noastră esenţială de fapt.

3

Excursie: la

            Cercul graţiei –

Expoziţia de la muzeu unde staţi în pâlcuri

            în faţa celui Mânios –

Pierduţi în vântul

            minţii-ntemniţate, cu formele-i policefale.

O mulţime de lume

            în sala din spate, pe care-ai ignorat-o:

            Tărâm al Zeilor plini de milă –

Ai preferat ochi şi sânge în vasul cu-ofrande.

Vederea mea viaţa mea în sacra

            dărâmare.

Sora ta rapsodiind (un „nectar iluminant!”)

            pe tema sălii de-acolo,

            unde trebuia să scapi de ghilimele –

Bunătate. Aveai nevoie

            de genul sălbatic.

Yama cap-de-iac val-vârtej cu flăcări

            până-n călătoria ta cu moartea –

de fapt călătoria ta cu carnea.

A trebuit să fii

dezmembrată – doar pentru

            a slăbi tensiunea.

Prin atâtea mijloace, atâţia morţi, aceşti zei totuşi sugerau

            bunătatea –

căci toţi am fost sfâşiaţi

     • •

            în bucăţi –

4

Nu erau cu-adevăraţi zei, erau

            „emanaţii”.

La alegerea ta să te întuneci cu cei monstruoşi

            dacă blânzii nu

            îţi inspiră

suflarea plasmatică, mentalele tale

            exhalaţii.

5

Deoarece crezi în pielea ta.

Deoarece

            oscilezi c-un gest de salon: mândrie, acuze, lacune etc. –

alege cuţitul.

Taie-ţi capacul capului, sapă

            până-n ţara tare

            a minţii –

pân-la ceruri albastre şi piscuri albe.

            În poze

            spre ieşire, o „geografie

• •

            a sufletului” –

Au creat o credinţă

            condiţionată de moarte, aceşti himalaieni

buddhişti.

            O artă roşie sub un cer negru, unde stelele

luceau tăios,

            unde stelele atârnau

• •

            reci, departe mereu –

oase de vânzare-n magazinul muzeului.

Ţeastă şic în sânul lui Avraam.

A trebuit să mă scutur de visul

            cu eu-sunt-eu.

-------------

Note

Rinzai, sau Línjì Yìxuán (?–866), a fost fondatorul şcolii Linji de buddhism chán în China. Episodul cu pălmuirea celui care pune întrebarea neinspirată este relatat de D.T. Suzuki în Zen şi cultură japoneză. Omagiul lui Tsong Khapa către Yama cel dinlăuntru este o variaţiune după textul cu acelaşi titlu din Fundamentele buddhismului tibetan, de Robert A.F. Thurman (tradus de autor). Tsong Khapa, sau Je Rinpoche (Mare Maestru), este una dintre figurile cele mai proeminente ale istoriei învăţăturii buddhiste tibetane. Moartea sa, în 1419, a fost însoţită de o „demonstraţie de miracole”.

Yama, sau Yamantaka (Moartea Distrugătoare) este fiara cu cap de iac, încarnare ucigaşă a lui Manjushri, lumina paşnică a înţelepciunii. Un dharmapala, sau „protector al dharmei”, Yama face parte dintr-o legiune de fiare nemiloase care „aruncă îndărăt în întuneric forţele coşmarului şi ale nebuniei, care ameninţă mereu să se dezlănţuie şi să subjuge sufletul omenesc”. (Vessantara, Întâlnindu-i pe marii Buddha). Formele Nemiloase sunt adesea zugrăvite ca purtând coroana din cinci cranii din titlu.

Textul părţii a doua este derivat din Cercul graţiei: arta meditaţiei buddhiste, catalogul expoziţiei, Muzeul de Artă Columbus.

Îmi exprim recunoştinţa faţă de curatorii şi personalul didactic care au organizat expoziţia Circle of Bliss de la Muzeul Oraşului Los Angeles, vizitată de mine în octombrie 2003.

[Traducere şi prezentare de Chris Tanasescu]