Jun 29, 2011

POESIS INTERNATIONAL 5th Issue with an Essay by TANASESCU and More


Chris Tanasescu - "Translocal Identities and Transnational Places"
Poets nowadays are negotiators of info-energies of globalization, and bounding contours of localization. Their language is a translation from one into the other while their forms are places where read more HERE !!!!
Read in the same issue:
an essay in English by Radu Andriescu on Margento and the graph poem / poetry jam session project with a couple of illustrations translated into English by Martin Woodside.
an essay in English by Felix Nicolau on Performatism!

Jun 26, 2011

Poetry by Heart in My Sleep - an Interview with Chris Tanasescu by Andra Rotaru

AGENTIA DE CARTE

“Poezia trebuie ştiută şi făcută şi-n somn”

Jun 26th, 2011 | By admin | Category: Dialogul de carte
Chris Tănăsescu a participat, de curând, la o seară de poezie (Nights in White Satin), unde a susţinut un performance care a surprins, a intrigat, a ridicat semne de întrebare, a incitat un public prea puţin obişnuit cu astfel de forme de manifestare inter-art. Andra Rotaru a dialogat cu Chris Tănăsescu despre performance-ul în România, despre grupul Margento, despre poezia de la noi şi din afară, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro.

Scrii, traduci, faci parte din grupul Margento, eşti Visiting Professor de poezie şi creative writing la San Diego State University, în California. Cum a apărut fiecare dintre noile provocări în activitatea ta literară?
Provocările astea nu sunt aşa de noi. Margento a apărut ca trupă în 2001, dar primul performance de poezie l-am făcut în 1994. Profesor sunt de curând la SDSU, ce-i drept, dar la Universitatea din Bucureşti am făcut de mai demult creative writing, de fapt a fost primul curs de acest gen din România – mă refer curs cu bibliografie şi metodologie specializate şi consistente. Pe urmă, deşi era un curs cu material şi aparat teoretic şi practic la zi din lumea anglofonă şi nu numai, el implica şi o structură şi o perspectivă proprie, inclusiv în comparaţie cu programele din America sau Europa, în care, de exemplu, abordam influenţa sau confluenţa altor arte cu poezia, poezia jazz şi rock, multimedia poetry etc – deci se lega şi de ce fac cu Margento. Preocupările de poezie anglofonă şi internaţională n-au rămas străine de interesul pentru poezia românească veche şi nouă; Eugen Negrici a remarcat lucrul ăsta şi m-a invitat să ţin şi un curs de prozodie românească la Facultatea de Litere (cel de creative writing era la Facultatea de Limbi Străine), în anul dinaintea plecării în America.
Faţă de România, cum ţi se par cursurile de creative writing din SUA? Care este nivelul din România la care s-a ajuns cu aceste cw-uri? Mai există prejudecăţi aici, despre folosul sau dezavantajele acestor cursuri de cw-uri? Trebuie ele să fie organizate într-un cadru instituţionalizat?
În SUA ele sunt foarte diverse, în funcţie de poetul care predă şi, totodată, de studenţii pe care îi are – e ceva interactiv. Poeţii pe care i-am văzut eu predând sunt nişte forţe ei înşişi, plus că sunt extrem de cultivaţi şi de competenţi şi au arta de a moşi talentul altora. În ce mă priveşte, predau în America încercând să acopăr cât mai mult din diversitatea fenomenului poetic american, absolut fascinantă şi uneori nu foarte prezentă în cursurile de acolo, care tind să fie de multe ori cu acoperire regională sau insistă doar pe anumite direcţii. În plus, încerc să aduc în discuţie poeţi din alte zone – români şi europeni în general, ca şi asiatici (pe lângă cei asiatici americani) şi chestiuni inter-arte relevante pentru poezie.
Care e nivelul în România? Nivelul cui? Vreau să spun, cine predă la noi creative writing? Eu predam la Universitatea din Bucureşti, dar după plecarea mea nu am auzit să preia cineva aşa ceva. Sigur, ştiu şi sunt bucuros de cursurile pe care le ţine Simona Popescu, o scriitoare minunată, în care sunt implicate şi elemente de poetică şi practică a scrisului şi care au drept rezultat cărţi foarte reuşite, scrise de foştii studenţi, individual sau colectiv. Ştiu, desigur, de programul pe care îl conduce Alexandru Muşina, la Universitatea Transilvania, iarăşi un poet deosebit şi un profesionist al poeticii. Ştiu că Radu Andriescu, un poet splendid, face la Universitatea din Iaşi nişte ore de poezie în cadrul cursurilor de literatură americană. Toate acestea sunt lucruri foarte bune şi îmbucurătoare, ce trebuie încurajate şi promovate fără rezerve. Eu întreb însă unde sunt cursurile specializate pe aşa ceva – cursurile care fac o prezentare aplicată a formelor, modurilor, prozodiilor etc., cu istoric şi ilustrări comparative şi evoluţii până în prezent, cu bibliografii specializate şi ample de creative writing, pe lângă sursele primare de poezie, şi cu teme foarte specifice date cursanţilor la fiecare sau la principalele forme/maniere poetice predate? Asta înseamnă Creative Writing, şi asta eu nu ştiu să se facă. Există şi aşa-zisele ateliere de „scriere creativă” (neinspirată sintagmă, e ca şi cum ai zice „performanţă poetică” la „poetry performance”…, eu prefer ori termenul englezesc, ori tradus ca „arta compoziţiei poetice”) de ici şi colo, cenaclurile de pe vremuri, de fapt. Dar acolo nu vorbim de cursuri de creative writing, ba chiar am vizitat unele în care inclusiv poetul care le conducea nu avea noţiuni elementare de prozodie, pentru că „noi aici suntem poeţi, nu mai pierdem vremea cu chestii de-astea, care se mai fac poate doar prin liceu”. Bine, poate că aceste „genii” sunt o cauză pierdut oricum, deşi eu sper că nu, însă problema e ce vină au copiii ăia care nimeresc la respectivul „cerc de scriere creativă”?
Aşa că nu vorbim numai de prejudecăţi. Ci de un fenomen amplu, de carenţă educaţională, care rezultă inclusiv în incompetenţa (autosuficientă, biensur) a multor poeţi, critici şi profesori, chiar a unora (nu cumva a multora?) dintre cei „foarte vizibili” şi „în top”, cum se zice.
Dacă ar fi bine să se facă instituţionalizat? Ar fi de preferat, desigur, pentru că, aşa, cursanţii ar fi bucuroşi să aibă şi o diplomă sau o dovadă de absolvire – în America, asta chiar ajută, e efectiv o industrie de programe creative writing care „produce” mii de absolvenţi ce işi pot găsi slujbe legate de literatură (ba chiar la ei sunt prea multe asemenea programe şi prea mulţi „poeţi cu diplomă”, ce-i drept, însă asta e altă chestiune) – iar poetul/profesorul ar fi obligat să îşi pregătească orele cu rigoare academică, plus că ar lua şi nişte bani pentru asta şi n-ar mai face eterna muncă patriotică (deşi la salariile de la noi…). Însă sigur că se pot face şi în afara instituţiilor – la un moment dat, când colega mea, Iulia Militaru, mi-a spus că mai multă lume din afara universităţii ar vrea să vină la curs, am zis să facem şi nişte sesiuni la câte unul dintre noi acasă, prin rotaţie. Îmi place şi ideea asta de profesor itinerant, care se practica la bizantini (unde, apropos, au existat primele universităţi de după era clasică, nu în Spania sau Italia, cum greşit zic inclusiv unii autori români!) – profesorul mergea dintr-un oraş într-altul şi îşi anunţa cursul sau cursurile, iar orele se ţineau la biserică sau la câte un student acasă, unde era spaţiu mai mare şi resurse financiare mai consistente (bine, eu nu puneam problema să iau bani de la prietenii de care zic, Doamne fereşte!). Americanii cumva au revitalizat tradiţia asta, în sensul că periodic (la noi, la San Diego, săptămânal) se invită câte un poet semnificativ, din toate colţurile Americii şi nu numai, să facă o lectură la facultatea respectivă şi să ţină vreun atelier sau o conferinţă. Respectivului i se acoperă toate cheltuielile şi e şi plătit onorabil pentru evenimentele de care zic. Nu există catedră acolo care să nu aibă fonduri special rezervate unor asemenea vizite, iar studenţii sunt absolut entuziasmaţi să participe, să înveţe lucruri noi şi să afle despre perspective din cele mai variate.
Ai tradus autori mari americani, dar volumele au apărut la edituri cu o vizibilitate redusă. Ilya Kaminsky, David Baker sunt doi poeţi americani importanţi. Nu sunt interesate editurile din România de astfel de scriitori?
Da, Baker şi Kaminsky sunt doi poeţi de forţă, amândoi în prima linie a poeziei americane de azi. Baker, de pildă, este deja consacrat ca fiind cel mai mare poet apărut în Midwest după James Wright! Am tradus şi mulţi alţii, de fapt, în diverse reviste literare – de exemplu, l-am tradus pentru prima dată la noi pe Ashbery.
Da, e adevărat că Baker şi Kaminsky au apărut la edituri „cu vizibilitate redusă”, cum zici. Dar e la fel de adevărat că toată lumea i-a citit şi ştie despre ei şi vorbeşte cu încântare de poezia lor. Cunosc poeţi „foarte vizibili” de la noi care şi-au schimbat clasamentul personal de poeţi preferaţi americani după ce au citit traducerile astea – ceea ce e un lucru firesc şi cinstit.
Editurile mari de la noi sunt interesate de poeţi străini adevăraţi, traduşi de oameni într-adevăr competenţi. Am fost contactat şi eu în ideea asta de unii colegi, care după aceea n-au mai dat niciun semn. Problema e că aceste edituri mari vor de multe ori doar să vândă – de unde rezultă că scot poezie foarte greu; de unde iarăşi rezultă că, fiind maxim două-trei titluri pe an, redactorii ar vrea în prima fază să apeleze la un poet traducător profesionist, după care îşi dau seama că mai bine îi sună tot pe amicii lor, care sunt „vizibili” şi au şi ei nevoie de bani, chiar dacă redările lor mai şchiopătează pe ici pe colo, prin locurile esenţiale.
Cât de mult contează să auzi un autor pe care doreşti să-l traduci, recitându-şi poemele?
Contează imens, făr` doar şi poate. Dar poţi să-l auzi şi fără să fii vreodată la vreo lectură de-a lui. Quasimodo i-a auzit pe Sappho şi pe Alceu bineînţeles fără să-i întâlnească fizic, şi i-a tradus într-un mod de neuitat, pentru mine, cel puţin, ca şi pe ceilalţi lirici greci. În esenţă, ca să traduci trebuie să îl auzi pe acel poet oricum, ceea ce înseamnă să ştii să te auzi şi pe tine, de fapt. Să auzi lumea. Şi lumina.
Poate fi vocea autorului o prelungire a poemelor?
Sunt, după cum ne învăţa bătrânul Eliot, trei voci posibile într-un poem; iar una dintre ele era, într-adevăr, vocea poetului către el însuşi sau către nimeni– apropos, foarte interesantă sinonimie, nu-i aşa? Însă tu poate mă întrebi de calea inversă, cea a găsirii vocii „a posteriori”; eh, nu cred că se poate una fără alta, e un paradox pe care îl trăim, de fapt, cu toţii, dar poate nu toţi suntem conştienţi de el. Cum zicea cineva, „find your voice and use it, use your voice and find it”.
În 2009 ai ajuns în finala festivalului european de Slam poetry de la Berlin, iar cu trupa multimedia de poezie, pictură şi muzică Margento ai câştigat premii importante în afară. Cât de rigid sau receptiv e publicul român faţă de formele interart de prezentare a poeziei?
Publicul de la noi nu e rigid deloc – ca dovadă că în 2008 am avut asemenea vânzări încât am câştigat Discul de Aur. Rigizi sunt unii oficiali ai statului şi ai instituţiilor de cultură care nu vor să ne ajute şi să ne promoveze, pur şi simplu pentru că nu suntem din gaşca lor sau, mai pe turco-româneşte zis, pentru că nu le iese niciun ciubuc. Rigizi sunt „marii noştri scriitori” şi critici care, vorba Norăi Iuga, ridică din umeri ca nişte troglodiţi la ce fac eu cu Margento.
Uitându-te în urmă, cum a fost la debut, la începutul anilor `90? Ce ştiai despre poezie şi la ce te aşteptai din partea vieţii& lumii literare?
Debutul din 1994 a fost un moment minunat pentru mine, atunci am descoperit, cu ocazia lansării cărţii, calea Margento. George Constantinescu, sponsorul volumului, care m-a ajutat şi mai târziu cu alte proiecte, e cel care a făcut asta posibil, pe unii dintre muzicieni plătindu-i, la început, ca să mă ajute – căci pe parcurs am găsit şi oameni care să meargă cu mine din entuziasm şi care să aibă răbdare ca banii să vină mai târziu. George îmi zicea – ăştia nu înţeleg ce vrei să faci, că nici nu vrei să cânţi, nici să reciţi, iar ei să-ţi facă o muzică de fond, nu se ştie… Eu mă gândeam, păi nici eu nu ştiu, dar voi afla lucrând cu ceilalţi la treaba asta; mi-a devenit din ce în ce mai limpede şi apoi, după ce am început să colaborez şi cu un pictor, cu Grigore Negrescu, că lucrând împreună cu altul te lămureşti pe tine însuţi. Şi că asta nu înseamnă ghiveci şi amestecătură făcută varză (deşi are şi asemenea porţiuni, de delir şi de „postmodernism”), ci implică găsirea şi explorarea unei căi care să aibă rigoarea matematicii, odată cu energia erotismului dezlănţuit şi plenitudinea misticii adevărate.
Ce ştiam despre poezie atunci? – mai nimic, lucru valabil şi acum. Dar eram un amestec cred viu de influenţe poetice aparent cacofonice, gen Whitman şi Dosoftei şi Pann şi Pound, făcute cocktail cu muzică rock; şi cu versuri de rock.
Păi ce să aştept de la lumea literară? Bunicul meu fusese poet şi nu publicase nimic toată viaţa, din motive politice, dar viaţa lui şi a tatălui meu a fost mereu plină de versuri; aşa că Dumnezeu m-a ferit de mic de virusul vanităţii literare oarbe şi totodată mi-a arătat că poezia trebuie ştiută şi făcută şi-n somn. Acum, ca şi atunci, nu aştept nimic de la viaţa literară dacă nu e viaţă adevărată, şi nici de la lumea literară dacă nu spune nimic lumii.
Ai avut experienţe dintre cele mai diverse în străinătate. Ai întâlnit un cadru propice pentru scriitori, vreun loc în care aceştia sunt trataţi precum nişte „rarităţi de patrimoniu naţional”?
Da, cum să nu, în atâtea locuri din lume – unele deloc departe de noi – scriitorii sunt ajutaţi cu burse, cu stipendii, cu premii, şi sunt omagiaţi aşa cum trebuie. În America există insituţia numită Poet Laureate – poţi să fii US Poet Lureate, cum e actualmente marele WS Merwin, sau Poet Laureate al statului în care trăieşti. Sunt poziţii care le permit scriitorilor să fie realmente ascultaţi şi citiţi – ei şi colegii lor pe care îi implică în nenumărate proiecte – atât de publicul larg, cât şi de politicieni, dar şi de magnaţii potenţial sponsori. Am fost realmente emoţionat să văd acum câţiva ani că John Ashbery a fost votat primul poet MTV al Americii, un poet care deşi (aparent, cel puţin) dificil e şi foarte popular.
Ce ai vrea să faci în momentul de faţă şi care sunt proiectele realizabile de viitor?
Aş vrea să văd o Românie în care să se spună adevărul (complet, nepolitizat, şi cu voce tare, în ţară şi înafară) despre crimele comuniste, despre mucenicia exemplară a intelectualilor şi preoţilor din închisori, despre eroismul miilor de partizani din munţi şi al zecilor de mii de ţărani care s-au opus cooperativizării. Adevărul atunci ne-ar salva realmente, căci, ştiindu-l, ne vom despărţi de cei care ne conduc de decenii în mod abuziv, incompetent şi iresponsabil; şi ne vom despărţi şi de prejudecăţile despre noi înşine. Marius Oprea ar fi lăsat, ba chiar lăudat, să-şi facă treaba în acea ţară, iar Paul Goma şi-ar primi în sfârşit cetăţenia înapoi, cel puţin, dacă nu i s-ar acorda şi onorurile care i se cuvin de atâta vreme. Şi, ca noi toţi, cred, aş vrea să ies la o bere pe căldurile astea, undeva în Bucureşti unde să stau liniştit cu soţia mea şi cu prietenii şi nu e praf, fum, şi „muzică” de manele.
Am mai multe proiecte – o carte de jam session poetic, în care am invitaţi un număr de poeţi români şi străini, o carte de traduceri din Jerome Rothenberg şi altele cu alţi poeţi prea puţin ştiuţi la noi, un nou album multimedia cu Margento şi un turneu cu trupa în Statele Unite şi în Asia de Sud-Est, lansarea operei rock „Masca lumii” compusă de marele muzician Bogdan Bradu, la care eu am scris libretul, şi încă vreo două-trei alte chestii. Mai pe scurt, proiectul meu de viitor e să fac parte şi eu din viitor.

Jun 24, 2011

Chris Tanasescu - Video: Live at the "Nights in White Satin" Poetry Reading Series

Watch the video shot, edited, and uploaded by Victor Potra to the Fabrica de Literatura portal HERE !!!!

Jun 23, 2011

Nights in White Satin - the visual

 
LC Foundation – Centru de Artă Contemporană

LC Foundation – Centru de Artă Contemporană


Nora Iuga, Chris Tanasescu

Andra Rotaru, Iulia Militaru, Nora Iuga

Felix Nicolau, Octavian Soviany

Felix Nicolau

Iulia Militaru, Nora Iuga

Iulia Militaru

Livia Rosca

Andra Rotaru

Miruna Vlada

Proiectie Margento - Hora Asymptotica

Proiectie Margento - Hora Asymptotica

Chris Tanasescu



@ the after-party

Lupii blânzi din România apar în SUA

 Un articol de Nicolae Coande, in Ora de Dolj

La începutul lunii iulie, la Editura Calypso (New York) va fi tipărită antologia de poezie românească Of Gentle Wolves: An Anthology of Romanian Poetry, în selecția și traducerea lui Martin Woodside. Cei 14 autori selecționați în antologie sunt Marin Sorescu, Gellu Naum, Constantin Acosmei, ... [citeste mai departe]

Jun 20, 2011

"Nights in White Satin" Poetry Readings in Bucharest

Miercuri, 22 iunie 2011, ora 18:00, la LC Foundation – Centru de Artă Contemporană (Calea Victoriei 25, Bucureşti), va avea loc o seară de poezie cu Nora Iuga, Octavian Soviany, Iulia Militaru, Livia Roşca, Miruna Vlada, Andra Rotaru, precum şi un performance realizat de Chris Tănăsescu. Moderatorul evenimentului: Felix Nicolau. Evenimentul, în acest spaţiu de artă contemporană, propune publicului o interacţiune firească a poeziei, cu artele vizuale. Spaţiul expoziţional devine un cadru propice şi un stimulent pentru lectura poetică. În perioada 10-30 iunie 2011, la LC Foundation (http://www.lcfoundation.ro/) pot fi vizitate expoziţiile “Vita, Morte e Miracoli – scena unei crime perfecte” de Michele Bressan şi “Wishes for Japan – Dorinţe pentru Japonia” de Maria Be.
Seara de poezie “Nights in White Satin” îşi ia drept moto versurile formaţiei “Moody Blues”: “Nights in white satin, never reaching the end,/ Letters I’ve written, never meaning to send./ Beauty I’d always missed with these eyes before./ Just what the truth is, I can’t say anymore.”, încercând să ofere publicului un mic tablou din poezia contemporană.
Orice poem adevărat este infinit, şi, astfel, este şi cântec şi expresie video, pentru că un poem este o persoană şi o persoană este un poem (o muzică, o imagine, o grafică, un graf) care nu există decât împreună cu alte persoane într-o frază ritmic perpetuă ce se traduce mereu în alte şi alte moduri. (…) Poezia a fost “de la mama ei” menită spectacolului şi funcţiilor ceremoniale şi comunitare, ceea ce nu i-a diminuat forţa lirică, imaginativă şi existenţială. Din contră! Poezia este “de la sine” (şi prin “celălalt”) suflu şi mod co-operativ şi multi-media. Adresându-te celuilalt, centrându-te pe celălalt, te descoperi şi te creezi pe tine. Poezia se redescoperă ca formă şi tehnologie, ca fuziune a intimului cu comunitarul, ca liturghie seculară.”, a spus Chris Tănăsescu.
Parteneri media: AgenţiadeCarte.ro
*
Nora Iuga este pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino. Este o cunoscută poetă, romancieră, eseistă română şi traducătoare din limba germană. Licenţiată a Facultăţii de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din Bucureşti (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu şi George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 şi 1955, lucrează ca bibliograf la Biblioteca Centrală de stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Jurnalistă la ziarele de limbă germană “Neuer Weg” şi “Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră PEN-Club. Susţine lecturi publice în străinătate şi primeşte numeroase burse de creaţie.
La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar (http://noraiuga.wordpress.com/). În 2009 a câştigat cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). De asemenea, i-au fost acordate Premiul ,,Friedrich Gundolf” de către Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, cinci premii ale Uniunii Scriitorilor în anii 1981, 1994, 1998, 2001, 2006 şi numeroase alte premii ale unor oraşe şi reviste din ţară.
A publicat de-a lungul anilor peste 20 de volume de poezie şi proză, a tradus peste 15 volume din literatura germană şi volumele ei au fost traduse în  peste 10 limbi străine. Dintre volumele de poezii, menţionăm  “Vina nu e a mea”, “Opinii despre durere”, “Inima ca un pumn de boxeur”, “Piaţa cerului”, “Dactilografa de noapte”, “Fetiţa cu o mie de riduri”, romane, printre care “Săpunul lui Leopold Bloom”, “Sexagenara şi tânărul”, “Hai să furăm pepeni”, “Lebăda cu două intrări”. Cel mai recent volum publicat de Nora Iuga este jurnalul “Berlinul meu e un monolog”, 2010, Editura Cartea Românească.
Nora Iuga este o personalitate a literaturii române contemporane şi un om admirabil din toate punctele de vedere, căci, fără urmă de vanitate, nu-şi arogă statut de vedetă şi nu vrea să fie nici mai mult (dar nici mai puţin) decât ceea ce este: un scriitor de vocaţie, pentru care literatura şi viaţa se confundă, se nutresc reciproc.” (Adriana Bittel)
*
Octavian Soviany s-a născut la 23 aprilie 1954 la Braşov. Absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj (1979). A debutat cu volumul de versuri “Ucenicia bătrânului alchimist” (Editura Dacia, 1983). Publică de-a lungul anilor cărţi de poezie („Scrisori din arcadia”, Paralela 45, 2005, „Dilecta”, Cartea Românească, 2006), romane („Textele de la Monte Negro”, Pontica, 2003; „Viaţa lui Kostas Venetis”, Cartea Românească, 2011), teatru („Cinci poeme dramatice”, Palimpsest, 2005) şi critică literară („Apocaliptica textului”, Palimpsest, 2008). A obţinut trei premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1994, 2001, 2008) pentru poezie şi critică. Textele sale au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, bulgară, polonă, slovenă
Octavian Soviany este un poet care nu s-a sinchisit prea mult să-şi câştige un (meritat) loc mai în fruntea ierarhiei optzeciste, cu toate că rafinamentul poeziei sale l-ar fi îndreptăţit întru totul. Manierist până în vârful unghiilor, încă de la volumul de debut, Ucenicia bătrânului alchimist (1983), în 2005, Soviany publică o carte atipică, în care renunţă în bună măsură la artificiile obişnuite, lăsând locul unei autenticităţi bine temperate, în care ontologicul, cu adâncile sale implicaţii, ţine cu succes locul jongleriilor tehnice (…). Scrisori din arcadia (Editura Paralela 45) reprezintă nu numai o schimbare a formulei, ci consemnează, totodată, o experienţă-limită a autorului, pe care acesta a ştiut să o convertească în poezie de cea mai bună calitate.” (Bogdan Creţu).
*
Iulia Militaru s-a născut în 1978, la Bucureşti. A studiat medicina, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, apoi limba şi literatura română la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii Bucureşti. Şi-a obţinut diploma de masterat în Teoria Literaturii, în anul 2006, iar acum este doctorand în literatură română, cu o teză referitoare la discursurile despre nebunie în secolul al XIX-lea românesc. Din anul 1999, este membră în Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti Români. A publicat mai multe cărţi pentru copii la Editura Noriel Maxim, o plachetă de adagii, un eseu filosofico-aforistic, la Editura Viaţa Medicală Românească şi “Metaforic şi metonimic: O tipologie a poeziei”, Editura Timpul, 2011. În 2010, i-a apărut primul volum de poezie: “Marea Pipeadă”, publicat la Editura Brumar, pentru care a primit premiile: “Tânărul poet al anului 2010” şi “Tânărul scriitor al anului 2010”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori.
Iulia Militaru este, probabil, revelaţia debuturilor poetice din 2010, iar receptarea sa critică – încununată deja cu două premii la Gala tinerilor scriitori din ianuarie a.c. – a fost una în consecinţă. Marea pipeadă, cartea ei câştigătoare, e un volum de concepţie, un poem insolit şi „total“, în răspăr cu mizerabilismul şi hiperrealismul douămiist, dar nu complet exotic în cadrul poeziei noastre tinere. Senzorial şi livresc, suprarealist şi feeric, copilăros-epopeic, ludic şi sentimental, el are drept strămoşi autohtoni pe Grigore Cugler (cel din Apunake), Dimov, Brumaru şi Iordan Chimet, ca „părinţi“ literari pe Mircea Cărtărescu (cel din Enciclopedia zmeilor, nu din Levantul, cum s-a spus) sau Simona Popescu şi drept „veri“ pe T.O. Bobe sau Radu Vancu.” (Paul Cernat)
*
Livia Roşca s-a născut în Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. A debutat în 2006 cu volumul de poezie “Ruj pe icoane”, Editura Cartea Romanească, în urma câştigării concursului de manuscrise al edituri. Volumul a primit: Premiul Naţional “Mihai Eminescu” – opera prima, premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în poezie (2006), premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (2006) şi premiul Naţional “Nicolae Labiş” (2006). Are texte incluse în antologiile “Literatura Potenţială 01”, Editura Vinea, 2006, “Poeti laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu”, Editura Axa, 2009, în antologia “Iubirea e pe 14 februarie”, Editura Vinea, 2010, şi în antologia de eseuri “Cele 4 dimensiuni ale feminităţii româneşti”, Editura Neverland, 2010. Lucrează de opt ani în presa scrisă. În prezent, este redactor în cadrul Adevărul Holding.
“Poezia sinestezică a Liviei Roşca vorbeşte nu doar despre diferitele vârste ale feminităţii, despre extremele necesare ale asumării de sine şi despre inutila, repetitiva maturitate, ci şi despre expunerea (riscantă) pe care o implică scrisul autentic.” (Simona Şora)
*
Miruna Vlada s-a născut în 1986. A debutat cu volumul “Poemextrauterine” în 2004, Editura Paralela 45, volum premiat şi comentat de critica literară. În 2007 a publicat al doilea volum de poezie, “Pauza dintre vene”, la Editura Cartea românească.  A fost inclusă în 2 antologii de poezie tânără, a susţinut numeroase lecturi publice în ţară şi străinătate şi este tradusă în engleză, franceză, spaniolă, sârbă şi polonă.
Debutul Mirunei Vlada a reprezentat un eveniment pentru fanii poeziei douămiiste, cu miza pe autenticitatea spunerii, pe expresia trăirilor-limită şi pe dimensiunea pragmatică a limbajului poetic. O estetică a contrariilor circumscrie «poemele extrauterine», crudă, autenticistă, dar nu mai puţin programatică. Vitalismul Mirunei Vlada nu e augural, solar, ci, aşa cum se observă şi în prefaţă, sumbru, bacovian. Poezia Mirunei Vlada este radicală.” (Alexandru Matei)

*
Andra Rotaru s-a născut în 1980, la Bucureşti. Este, în prezent, editor-coordonator al Agenţiei de Carte (http://www.agentiadecarte.ro/) şi colaborator al revistelor de cultură „Luceafărul de dimineaţă”, „Hyperion”, „Dilema Veche”, „Dilemateca”. A debutat editorial în noiembrie 2005, cu volumul de versuri „Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Volumul a fost distins cu premiul USR-filiala Sibiu, Premiul Naţional „Mihai Eminescu” – opera prima, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Premiul Naţional „Tudor Arghezi”. În anul 2008, volumul de debut apare şi la Editura Bassarai din Spania („En una cama bajo la sabana blanca”). Prezentă în antologii din ţară şi străinătate.  A publicat în majoritatea revistelor de cultură din ţară. Cel mai recent volum de poezie, „Ţinuturile sudului”, Editura Paralela 45, a apărut în 2010.
A fost rezidentă ArtistNe(s)t, Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti, la Tescani, în 2010. În toamna anului curent, va fi rezident la ArtsLink, în Statele Unite, cu un proiect literar. De asemenea, a fost aleasă pentru bursele literare UNESCO Aschberg în Franţa (Centre D`Art – Marnay Art Centre), în 2012.
“Ce mi se pare remarcabil este felul în care poeta scurtcircuitează realităţile, după o tehnică de obţinere a metaforei, însă fără să apeleze foarte des la figura de stil propriu-zisă. Cearşaful, tavanul, pânza, lemnul, apa, frigul, liniştea, varul sunt introduse în ringul discursului simplu, brut. Poeticitatea discursului ei îşi are sursa nu atât în sforării stilistice, cât în viziuni mitice, teribil de încărcate emoţional şi punctate de observaţii surprinzătoare prin subtilitate, iar nu prin bizarerie. De exemplu în Ferestrele: “animalele coboară deodată/ caii sălbatici se apropie de mine./ îi mângâi şi ei mă ating cu o piele întoarsă, moale”.
Poezie pură, deja dincolo de postmodernism şi de modernismul nostru mereu recuperabil.”
(Felix Nicolau)
*
Chris Tănăsescu este autorul a patru volume de versuri, deţinător al International Library of Poetry Award (Maryland) şi al altor distincţii internaţionale. Este poetul grupului Margento, premiat în Anglia, Australia şi Germania, şi Visiting Professor de poezie şi creative writing la San Diego State University, California.
„… Poezia lui Chris Tănăsescu este [...] plurivocală, nu doar dialogică. La abilităţile de ventriloc ale poetului se adaugă complexitatea viziunii lui: poezie rock, invocaţie bizantină, prozodie variată, limbaj arhaic şi regional, intertextualitate, jam-session etc. Acest integralism sui-generis presupune o ştiinţă zdrobitoare a compoziţiei care, cu decenţă şi înţelepciune, este ascunsă sub un ton lejer şi ingambamente ghiduşe. Chris Tănăsescu este o mare ureche, aşa cum parfumurile cele mai fine sunt preparate de Marile Nasuri. O ureche educată cu Led Zeppelin şi transcrisă apoi în topologii poetice sau în muzica arhetipală a trupei Margento”.(Felix Nicolau)
*
Felix Nicolau este conferenţiar la Universitatea “Hyperion” şi la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti. A publicat cărţile „Pe mâna femeilor” (roman, Cartea românească, 2011), „Codul lui Eminescu” (Editura Victor, Bucureşti, 2010), „Anticanonice” (critică literară, Tritonic, 2009), „Tandru şi rece” (roman, Cartea românească, 2007), „Homo imprudens” (eseuri, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006), „Bach, manele & kostel” (versuri, Editura Perpessicius, 2003). Este membru al Uniunii Scriitorilor şi redactor al revistelor „Poesis internaţional” şi „Metaliteratură”.
Felix Nicolau a scris un roman – Pe mâna femeilor (Cartea Românească, 2011)ale cărui capitole (numite „capote”) te întâmpină de pe a treia pagină, ca un meniu de titluri care de care mai plin de vervă şi de umor, şi totodată de o stranietate pithică. „Lumina e dusă cu capul”, „Ghid de vrăji pentru babe sprintene”, „Tânăr şi nikel”, „Bulaii” etc., iar motto-urile au o diversitate şi o prospeţime la fel de electrizantă – de la Marianne Moore la formaţia Paraziţii, de la Şerban Axinte la Gică Petrescu, de la Ruxandra Cesereanu la bătrânul Troţki.”, a scris Chris Tănăsescu.

Jun 17, 2011

Of Gentle Wolves: An Anthology of Romanian Poetry, edited and translated by Martin Woodside


Of Gentle Wolves, the anthology of contemporary Romanian poetry edited and translated by Martin Woodside, hot off the press from Calypso Editions in the US!

Praise for Of Gentle Wolves:
Of Gentle Wolves: the paradox of this book’s title runs with artful power through every subsequent page. It’s a vibrant, chaotic place these days, Romania, and its poets ...read more

Jun 11, 2011

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...