Here is the bilingual (Romanian & English) version of a MARGENTO graph poem recently published in Romanian in Luceafarul literary magazine:
MARGENTO performing the Graph Poem ("Graph-ormance") at E-Poetry, London 2013, photos (c) Raluca Tanasescu
MARGENTO
Poeme de
făcut bine / Doing Good Poems
(Live Sampling)
Samples from: / Extrase din:
Bruce Bond, Florin Caragiu, Paul Celan, Iarina Copuzaru,
Laura Dan, Jacques Dupin, Page Hill-Starzinger, Iulia Miltaru, Czeslaw Milosz, Gellu
Naum, O. Nimigean, Andra Rotaru, Maggie Schwed, William Shakespeare, Marin
Sorescu, Raluca Tanasescu, John Taylor, G.C. Waldrep;
cu improvizații MARGENTO
/ with MARGENTO improvisations
Animale
vindecătoare de cancer
Un prieten se luptă cu cancerul,/ glasul lui sună a
rugăciune,/ rugăciunea lui e o lentilă/ prin care lumina se focalizează/ intr-un
punct din inima ta.
Inima mea e un adăpost pentru animale sălbatice,
câteodată auzim cum ne dizolvăm în întuneric.
Sub cămașa udă inima mea e despicată precum burțile peștilor
mișcările sunt funii care mă rod mă pregãtesc să devin o hrană,
câinele și el lâncezește pe-un pietroi încălzit de soare –
eu și moartea cam atâția bani facem. O zi întreagă nr. 284
zace pe-un sac gol de nutreț, vizitată de-o primă/ muscă a stricăciunii.
Înainte de-a se umfla și-a plesni,
arată comun; după care, va vădi
ce urmează-n comun.
De cel ce scuipă oglinda pentru
a luci, fie-ți milă. Cu tine vorbesc,
lumeo, fața ce-ți dau e de monstru,/ rușinea în care m-arunc un strâmt
cerc./ Spun asta cum zorile zic fii înaltă
umbrei. Gropii, fii adâncă.
Cancer Healing Animals
A friend is struggling with cancer/
his voice got to sound like a prayer/ his prayer a lens/ focusing the light/
into a spot in your heart.
My heart is a shelter for
wild animals,
sometimes we hear ourselves
dissolve in the dark.
Under my wet shirt the heart
is slit open like a fish’s belly
my own moves are ropes
cutting through me turning me into feed,
the dog lolls too, on sun-warmed fieldstone—
death and I, that unremarkable. For
a day #284 lies
on an empty feed sack in the toolshed, visited by the first/ of the
destroying flies. Before she swells and
bursts,
she looks common; when she
does, she’ll prove the coming common.
Pity the man who spits on the mirror
to make it shine. I am talking to
you,
world, the face I gave you a monster,/ my shame a little circle I plunged
into./ I say this the way daybreak says
be tall
to the shadows. Be deep to the
grave.
Poem de adus lumina după moarte
Siloz spintecat. Mamă oarbă. . . Rezonanță
a sumei/ și scăderii pe-o coardă întinsă. De trecătoare sau/ contrabas. . . Stârnind un palimpsest de graffiti/ pe zid.
Lămurind minunea spațiilor
dintre dalele din curte. . . de la clipa morţii,
când, straturi-straturi, muzica şi cerurile
iau locul vieţii, mai ales al trupurilor noastre.
Se indepărtează un chip – ca apa
a curs şi lumea lui e un văl ce-l acoperă.
Dreptunghiul negru săpat în iarbă
cu-o simplitate de capac de coșciug,
cu rânduri drepte de roșii și sfeclă – colorat argument/ contra morții, un
așa de răspicat document/
pe cât e solia de-asediu a soldaților de
teracotă.
Mereu moartea, utilă, fertilă, însă
tot moarte – ca-nchipuirea, nu poate fi ucisă.//
Ai grijă, prunculu-i spune mama, blând/ focu-i foc, fumul fum. Din lemn – un
semn? Nicicând// nu uita, spune focul. De fum să nu uiți.
Sfârșitul lumii e oriunde te uiți.
Bringing Light after Death Poem
Slashed-open silo. Blind mother. . . Resonance of the sum/ and the withdrawal, on
a taut string. Of a gully, or of a/ double
bass. . . That arouses a palimpsest of
graffiti/ on the wall. That casts light
on the miracle of the interstice,
between the flagstones of the
courtyard. . . from the moment
of death, when layer by layer
music and heavens
usurp our lives, and
moreover, our bodies.
A face furthers away—flowing like
water—
all wrapped in the world as
if in its own veil.
The black rectangle dug from
the lawn
has the simplicity of a
coffin lid,
its ordered rows of tomato
and beet a colored argument/ against death, as strongly worded a document/
as a declaration of war from the
terracotta army.
Always death that
is useful, fertile, but still
death, and so, like
fantasy, cannot be killed.//
Careful, the mother
tells her child because/ fire is fire, smoke smoke. Matter matters. Always//
remember, says the
fire. Remember, the smoke.
The end of the world is
everywhere you look.
Poem
respirator
La fiecare respiraţie se va auzi o muzică nouă/ Ceva
asemănător plânsului furnicilor./ Atunci o să murim frumos şi repetabil,/ Fiecare
dintre noi va fi o petală de bujor ţinută între coperţile unei cărţi
Despre grădinăritul norilor.
Schele templiere ale crimei, la
rece// un drum făcut cu maimuțele o
transfuzie de muște//
până-ntr-o preistorie dubioasă
bălăngănindu-se – a lor// sau o rupere-a buclei mașinei de scris – prăbușire// în timp ce aerul intrând șuieră și desenează
delectabil lizibil la final prin crăpă
turile-n talpă ale singurei
maimuțe ce se-ntoarce. . .
Fără apă nu ne-ntâlnim, fără aer
n-am ce citi;
pare-așa improbabil, la felul cum trăim
să pătrundem și-astfel să fim pătrunși, rechinul
ce ni-i mintea, ce-noată să respire, chiar și-n somn.
Și-n clipa aceea când pietrele-au devenit râuri,
Cartea a rămas cu foile în
aer
în timp ce zidul s-a făcut
deodată cald.
Respiratory Poem
With each breath a new music
shall come out/ Something quite like the ants’ sobbing./ That’s when we’ll die
beautifully and repeatedly,/ And each of us will be a peony petal inside a book
Templar scaffolding of the crime and the coolness// a voyage
with monkeys a transfusion of flies//
all the way to a seedy,
staggering
prehistory—theirs// or the
breaking of a typewriter ribbon—collapse//
while the air rushes in and draws,
delectably, at the end legibly
on the crackled heel of the only monkey who comes back.
. .
With no water, we can’t meet, with no air, I can’t
read;
it seems so
unlikely, the way we live
to enter and so be
entered, our mind the shark
that swims to breathe, even
as we sleep.
And at that moment of stones
becoming rivers,
The Book remained open with
its pages in the air
while the wall suddenly
turned warm.
Poem elixir
(locul ăsta îi face rău.) atunci
se lipsește de hrană, nu vorbește cu nimeni, e atent
la manii. lovește zi de zi
în aceleași
puncte fixe. . . nu a vãzut lumina de
peste o sãptã
mână – în Beznã se pãrea a fi salcâm
uscat, și hrana lui era cãldura a
nimalã, sulful fixat pe corpul fi
x pe drumul drept unde
acela și aceea
se iubeau unindu-și
aripile de jad și de rubine,
Și-și luau îndemânarea
din brânca de lemur./ Peste orașe unde-s lichenii gânditori/ Pterodactilii
făceau legea zburând jur împrejur./
Uneori auzim
cum ne dizolvăm în întuneric.
Și batem în aer, împletiți, ca-ntr-un țărm
mut. Strigăt
albastru albastru alb
astru. albă Lună
întrezărită în plină zi.
. .
Harul nodului e-n cum
și-nchide
ochiul prinzându-l pe al
nostru, fascinația. . .
muzica, ne spune muzica, nu-i o oglindă. . .
În oglindă-i duminică. . . ochiu-mi coboară la sexul iubitei mele:
Elixir Poem
(this place makes him sick.) hence
he quits eating, doesn’t talk
to anyone, is mindful
of manias.
Day after day he hits the same
fixed spots. . . he
hasn’t seen the daylight for wee-
x—in
the Dark there seemed to be a dry
locust feeding off the animal
he-
at, the sulfur fixed on core
poreal fixedness on the straight
path where he and she
made love uniting their wings
of jade and rubies,
And took their deftness from
the lemur’s paw./ Above the cities of the thinking lichen,/ Flights of
pterodactyls proclaimed the law./ Sometimes
we hear ourselves melt in the dark./
Entwined we beat the air as if it were a silent
shore. Bluish yell bluish bluish bluish yel-
low. glow of the Moon in the blue daylight.
The grace of the knot is how
it closes
its eye to fix ours to it,
our fascination. . .
music, says
the music, is no mirror. . .
In the mirror it’s Sunday. . . my eye moves down
to the sex of my loved one:
Poem de liniștit sângele
Dumnezeului tău Dacă istoria unui mare noroc
e o crimă uitată, atunci este nenorocirea
reamintirea generozităţii?
Adesea, în drum spre o aniversare,/ un nou Reper – un nou Eveniment –/ este adăugat
memoriei,/ schițat, de fapt, în Calendar. Dă
ca şi când ei ar fi pomană. Asta pur
și simplu produce-o altă aniversare.
Doar arareori călătoria spre ani
versare e-ntreruptă de un Mijloc de Inter
val. Mult mai probabil va apărea un nou mijloc
de transport. A fi. . . Cartea-ți mă transportă
din-
colo. . . (Chiar vrei să se-ntâmple? Ține ritmul.)
de-acest prezent neghiob, căci simt acum/ tot viitoru-ntr-o clipă;
A fi recursiv/ nu e un punct major, nici măcar în
teo
ria lui Chomsky – entităţi înserate-n n
tităţi similare – structură de arbor.
De-am atinge cor
tina – de ne-am părăsi locurile – am simți scoarța.
Blood Appeasing Poem
Thy Lord If the story of a great fortune
is a forgotten crime, then is misfortune
Often, along the way to an anniversary,/ a
new Point of Reference—a new Event—/ is added to memory,/ that is, adumbrated
within the Calendar. Give
as if they were alms. This simply
creates another anniversary.
Only rarely does a new Means of Inter
val interrupt a journey to an anni
versary.
It is more likely that a new means
of transportation will present itself. To be. . . Thy
letters have transported me be
yond.
. . (You
really want it to happen? Keep the pace
up.)
this ignorant present, and I feel now/ the future in the
instant; Recursive/ is not the point, not even
Chomsky’s theory—embedding n
tities within like entities—a tree structure. If we touched the curt-
teens—if we could leave
our seats to touch them—we would feel bark.
Poem de înlocuire la timp
În ploaie, rezemat de un copac.
El are legatura cu pamântul.
Și simt sub coaja-i, palma bătucită,
sub o piatră era o piatră sub care fusese/ un mormânt sub care fusese o biserică/ mai veche şi sub ea depozit
şi sub el/ o casă. . . acolo am
ajuns?
Nu ştiu. . .
„Animale vindecătoare de cancer” e un titlu/ tare. Merge la orice – la un
poem, o trupă
de punk de subsol, o marcă de sucuri. O națiune.
/ [. . .] Mai nou, m-am hotărât într-o privință:
copacii-s niște suflete răzlețe,/ amputate din trupuri. Există patos.
Cântând ajungem acolo unde
creștem.
Vi se va provoca în permanență/ trecutul. Vi-l vor băga în memorie până
veți uita viitorul (cod 3627),/
forme ale căror emoţii le recunoşti,/
fără să fie nevoie să le-nveleşti în limba locului.
Pe drumul spre aniversare vorbeam despre astfel de lucruri.
On Time
Replacement Poem
Out in the rain, leaning on a tree.
It has its own connection to the earth.
And I can sense that callous hand under its bark,
under a rock there was a rock under which/ an old tomb
under which an older church/ under
which a storehouse under which
a house. . ./ We there now?
Dunno. . .
“Cancer Healing Animals” is a really great/
title. For anything: a poem, a basement
punk band, a soda pop. A nation./
[. . .] In other news, I've decided I think
trees are misplaced souls, cut out of the body.
There is pathos.
As we sing we
reach the point where we shall grow.
The past shall be recurrently provoked/ in you. They’ll stick it in your memory until
you forget about the future (code 3627),/
the forms whose emotions you recognize/
without having to translate them into the language of the place.
As we journeyed toward the anniversary we discussed
these things.
Posts
