STEAUA -- Album de Familie -- 29 de scriitori inclusiv MARGENTO

Foto (c) Octavian Bour

Trei jucării pentru toată lumea

Trei jucării preferate cu care mă joc eu – și nu numai eu – de vreo douăzeci de ani, deci cam de la prima tinerețe/a doua copilărie, sunt: internetul, cartea și studioul.

De fapt e o copilărie comună – internetul era încă la pubertate în 90 și–, cartea (lucrată pe calculator pentru tipografie) abia se năștea (cu năbădăi!), iar studioul – de înregistrări sau de pictură – încă se minuna că ar putea exista în varianta independentă și occidentală, începând, de fapt, mai întâi ca „parazit” al vechilor case de cultură (studențești) sau instituții (radio, tv etc.) dar (și) cu „scule” occidentale. Treptat dar sigur, printre acestea din urmă și-au făcut loc calculatoarele specializate și programele de prelucrare a sunetului și montaj al înregistrărilor.

Se vede „din avion” ce leagă toate aceste jucării, cel puțin ca mediu(m): calculatorul și programele sale informatice, jucăria actuală universală. Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici în principal.

Să le iau pe rând. Cum se știe, azi nimeni nu există dacă nu e pe google și, cine știe, poate curând se va putea spune la fel și despre facebook (în tot cazul, nimeni nu mai zice asta despre televizor). Și ca scriitor sau artist, lumea te caută, te (re)descoperă, te citește sau ascultă în primul rând pe internet, și chiar dacă te știe, tot acolo caută confirmarea, sau cel puțin amănuntele; sau noutățile. Și reciproc, pentru mulți (toți?), principalul public spectator și țintă, ca și principalul mediu de transmitere (conștient sau nu), principala „tribună”, așadar, este internetul.

Mi-amintesc că acum cîțiva ani, la o lectură de poezie pe care am făcut-o împreună cu Jerome Rothenberg și Ilya Kaminsky (cum, nu știți cine sunt?! Păi dați repede o căutare pe... google) la o librărie importantă (Barnes & Noble) din San Diego au venit vreo... 15-20 de oameni (deși s-ar putea să nu mă pot abține să exagerez – în plus, bineînțeles) care au cumpărat două cărți (dintre care una a mea, luată, cred, din curiozitate, sau mai degrabă din greșeală). Vă sună cumva cunoscut cifrele astea? Dar... pe internet... și Jerry și Ilya sunt niște star-uri, blogul lui Jerry are sute, uneori mii de vizite pe zi, iar cărțile lui sunt best-seller-uri. Pe piața de poezie, să fim bine înțeleși; pe care se comandă în proporție zdrobitoare on-line.

A doua jucărie – cartea. Cine nu s-a jucat cu font-uri, formate, diverse forme de paragrafe, spații etc., în varianta electronică a manuscrisului unei cărți? Cu atât mai mult dacă era vorba de o carte cu (inclusiv) poezie concretă, sau care să conțină și imagini. Știu din proprie experiență că la un moment dat joaca respectivă ajunge să eclipseze scopul final. De fapt nu este cumva cartea ca produs finit un compromis față de valențele proteice ale manuscrisului electronic? Teologul nostru literat zicea, tocmai, că a tipări cartea e ca o întoarcere din exil sau de pe o mare furtunoasă, când „așa și tipografulu de-a cărții sfârșire/ laudă neîncetată dă și mulțămire”. Dar el deși avea bun cumpăt, n-avea computer, în timp ce nouă ne place să ne pierdem cumpătul la computer. Ca să nu mai zic că trăim în era exilului generalizat, cea transnațională. Alt tipograf, însă, se bucura dinainte s-apară random access memory (celebrii biți de RAM) să celebreze aleatoriul și impuritățile ce interveneau pe placa de tipar, luându-le drept emblemă a propriei opere. Cine? – Walt Whitman, desigur, căci titlul Leaves of Grass poate fi citit, a spus-o bine Harold Bloom, și așa.

De altfel, cum zice C.T. Funkhouser, dintre noile direcții în poezia digitală, una esențială este cea în care se creează/asamblează/programează „poems of the Web, by the Web, for the Web” – poeme de pe net, generate prin net, pentru net. Chiar și cartea pe hârtie a ajuns să implice cel puțin una dintre aceste trăsături. Atâta timp cât nu exploatăm complet oportunitățile astea ne comportăm ca un Gutenberg care și-ar fi folosit invenția doar tipărind planuri și schițe de urmat în cărțile pe care ar fi urmat apoi să le scrie tot niște copiști, tot ca înainte: de mână, pe piele de vițel.

A treia jucărie – studioul. Aici voi înșirui doar ce a însemnat și înseamnă studioul (de înregistrări, căci despre atelierul de pictură am mai vorbit) pentru (mine ca membru al trupei) MARGENTO. Libertatea și frenezia de a forma, deforma și reforma împreună (prin [non-]con-[per]formare reciprocă) sunete; și odată cu ele, mii de alte lucruri.

O experiență ce nu poate fi înlocuită de nimic altceva – cum zicea Kenneth Koch, dacă te-au prins cincizeci de ani fără să te fi bucurat de ceea ce înseamnă sexul oral, e târziu pentru tine. Sau Fellini: de foarte tânăr am vrut să mă fac regizor să pot pune toate femeile alea frumoase să facă toate chestiile alea [în film]. Și noi la fel, pe înregistrare: oral – prin și cu tot felul de instrumente și mașinării.

Societate inițiatică și agenție de propagandă. Carnaval; suntem cine vrem noi și oricine vrem noi e (cu) noi. Măscări. Zaiafet. Templu; in-templ-are; întâmplare. Bibliotecă; potecă. Piață – de bârfe și zvonuri; talcioc și iarmaroc. Belșug; ioc! Cioc-cioc, bate și te vei deschide. Ex... amen! Restaurant, cramă; ramă. Ail – cocktail. A-mes(s)-tec(h) – best track. Te(ch)st. Dormi-t(h)or. Exhibiționism, voyeurism, seducție și mas(s)-turbare și (prin) rendez-vous; rendez-voodoo. Orga(sm[s]). Budă. Ghe(e)nă. (E-)scatologie. Topos al farsei. Asceză cu supradoză. Navigări, asamblări. Telepatie, telechinezie, chinezărie. Munci și nopți. Concentrare, percuție, prostituție, inducție. Vacanță la separ-eu absurd. Academie beată. Clinică. Moarte clinică. Bala-moog. Pro-(me)nadă. Café de Flore. Confesional. Confusional. Confisional. Hău.

Sunt 3 jucării? Dar la ce bun sau rău o carte sau un net (de poeme) care să nu aibă și ele tot ce-am zis că e la studio?

                                                                                                                                           --MARGENTO

(text aparut in Steaua, no 1-2/2015)