Un fel de masă românească

              
Înainte de a scrie despre berile de California, s-a întâmplat că am avut prieteni la masa. În garsoniera noastră ca un cubicle, am încăput lejer toți patru, adunați în jurul unei mese mici, dar cu mancare destul de multă, la care am sclavagit toată ziua. Ca să iasă treaba bine, mai ales că le promisese Chris că vor mânca  niște delicii românești.

Vai de capul meu. Nu ai cum să faci mâncare românească în America. E o iluzie. Nici măcar muncă de Sisif nu poți să-i zici. În America se gasesc de toate, mâncăruri de pe toate continentele, ingrediente din toate colțurile lumii, dar toate cu gust american. Și, evident, nu găsești borș, decât la vreun magazin de rus sau de bulgar, la șapte suburbii depărtare. N-am găsit nici vin românesc, dar aici n-am suferit extrem, pentru că orice vin băut pe-aici a fost bun. Adică, există vinuri  mai bune ca altele, dar nu găsești vin prost, din pastilă. Asta e clar. Până și venerabilul Charles Shaw (zis și 2-buck Chuck, în traducerea lui Chris: Gică 2 Mangoți) e foarte bun și-ți spală obrazul la orice masă. Spuneți-mi și mie un vin bun românesc de 6 lei.

Așa că m-am apucat să fac niște chestii, acolo, care să sune românește. Culmea e că le-am și nimerit. Le-am vârât sub nas o ciorbă de fasole, servită cu ceapă roșie și mămăligă. Mămăliga - de cumpărat, pentru că n-am ceaun și-s scrupuloasă. Ceapa - organică, de la Trader Joe's (sau Trader Jose, dacă o fi fost adusă, cum e și foarte probabil, din Mexic). Bineînțeles, între două linguri de ciorbă, a trebuit să explic cum vine treaba cu zeama asta prin România, din ce se face borșul, de ce nu chestia aia rusească de care știau ei etc. Parcă eram la muzeu.

La felul doi, le-am trimis bomba atomică, rețeta mea specială cu care l-am cucerit pe Chris acum vreo 7 ani, când abia știam să fac omletă (exagerez): clătite cu brânză și usturoi. Le-am aliniat lângă un sote de dovlecei și le-am azvârlit în farfurie și vreo două bucăți de friptură de pui la tigaie, să nu creadă că avem ochelari de cal și altceva în loc de legume nu mai vedem. Spre surprinderea noastră, puiul a mai fost cum a mai fost, dar clătitele cu usturoi au zburat instantaneu din farfurie. Ba chiar le-am dat și la pachet, deși sunt convinsă că le-au mâncat pe drum și n-au mai ajuns cu ele acasă. N-am dezvăluit rețeta și nici nu o dezvălui. Pentru că n-are rost, e la fel de simplă precum sună. Și sunt outrageous de bune, pe cât de outrageous ar putea să sune asocierea dintre clătite și usturoi.

Începusem cu humus de 4 feluri și măsline verzi, așa că am terminat cu un desert tot internațional, dar care nu prezintă interes pentru însemnarea de față. Eu m-am delectat cu bere, deci am mai gustat un soi pe care o să-l adaug colecției de gusturi și imagini. Deși scrie mare pe sticlă Bavarian, undeva mic scrie și style, adică bere în stil bavarez, dar de la Trader Joe, probabil adusă, ca și ceapa roșie, din Mexic. Atât de tipic american.

by Raluca Tanasescu

Polenta by Trader Joe

Salată în 2 culori

Sote de dovlecei cu parmezan

Friptură de pui

Iar spre sfârșit, le-am pus la laptop ASTA. Care pe mine mă îndeamnă la și mai mult băut și la și mai mult mâncat, dar să mai facă și altul.


Related: De ce mi s-a făcut dor de România