MARGENTO Poem Selected for NATIONAL POETRY MONTH--Angel House Press; English & Romanian Versions

Many thanks to Angel House Press and poet Amanda Earl for selecting this poem, published here.  I'm posting it here again followed by its Romanian version too.

MARGENTO 
  
After Ovid’s Elegy 9b 

Even if they said from heaven—“Wanna be lucky? Cut the fuckin’!”—

     I’d deny that god. Girls are such sweet damnation…

And even when my drive’s dead and don’t feel like doing stuff,

     some twist in my base nature goads me once again.

The goddamn stiff itch is worse than any other virus,

     even worse than Melissa, that messy missy

from Miami who, (forget about protection!) once in your lap

     top, legs sprawled, will screw all anti-bugs, and tug

at your best contacts, giving you away… It’s like a bad weather

     flight about to touch down, which suddenly no-

sezzz up again squeezing that lightness out of your chest—

     that’s how these loving fits keep seizing me…

But come on, flood me, you unconscious energy,

     I’ve blown my mind’s self control out like a candle,

and, lo, your brazen photons are more at home here

     in my heart than in any other black hole!

What a sucker he who night after night, dusk to dawn,

     withdraws to his room, happy log sawing logs—

Hey limpy, what’s sleep but just a glimpse of frozen death?

     What, won’t you have time for a nap when time’s up…?

Does my girl just lead me on with all her double-talk—

     so what, there’s still hope she’ll make my day:

now my smooth talker, now giving me a hard time,

     tonight she grants asylum, tomorrow I’m extradited…

Oh, come down, libidinal vibe, after all it’s you the aggressiveness

     hormone, your foster power block, learns inconsistency from,

you matter-wave lighter than the interstellar wind,

     to and fro that brings joy, steals joy,

can you hear me? Come sit with the cosmic attraction that begot you

     comfortably in my heart, take your time on the throne,

and the roaming girls shall come in swarms to stand in line,

     we’ll all, out of need, worship you big time.

MARGENTO

După Ovidiu, Elegia 9b

Și dacă-mi zice din rai – Ai trai doar fără futai! –

    Tot mă lepăd. Fetele-s iad așa dulce…

Chiar când mi-adoarme pofta și mi se ia de chestii,

    o suceală-n firea șuie îmi dă iar ghes.

A naibii zbârnă e mai rea ca orice virus,

    mai rea chiar decât Melissa din Miami,

ce odată strecurată-n laptop, oricât îi bagi

    anti, tanti, crăcită, te face de râs

la toate contactele… e ca un zbor pe vreme rea

    care tocmai când s-aterizeze, zmucind…

du-se, ’i dus sus pe cer iar, de-ți șuieră golul din piept –

    așa mă prind întruna năbădăile…

Dar, hai, inundă-mă, energie inconștientă,

    ca pe-o lumânare mi-am stins cenzura minții,

și iată, fotoni-ți obraznici sunt mai acasă la mine

    ’n inimă decât în orice gaură neagră!

Fraier e ăla care, noapte de noapte, noaptea-n

    treagă trage aghioase dus, ferice –

Băi tontule, ce-i somnul decât zărirea morții reci?

    Ori n-ai să dormi când o să-ți sune ceasul?…

Mă duce bine fata cu vorbe dus-întors –

     și ce, tot trag speranțe să mă bucur –

acum îmi dă binețe, acum mă dojenește,

     ades o prind, ades îmi dă cu tifla.

Hai, vibrație libidinală, doar de la tine-nvață

     hormonul furiei, care te-adoptă, inconstanța!,

materie-undă mai ușoară ca vântul interstelar,

     du-te-vino ce-aduci și furi bucurii,

m-auzi? – tu și atracția cosmică din care te tragi,

     instalați-vă în inima mea, comod, ca pe tron!

Și fetele, gloată zmucită, brusc s-or pune la coadă,

     cu toții, de nevoie, o să v-adorăm o grămadă.